Premierul Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok un clip video cu mesajul „Nu se mărește TVA-ul” scris pe mână.
Acest gest face aluzie la declarația sa din octombrie 2024, când a afirmat că, dacă TVA-ul va fi mărit, este dispus să își tatueze pe mână această promisiune. Clipul, însoțit de mesajul în limba engleză „Said and done” („Zis și făcut”), vine ca o reafirmare a angajamentului său.
La finalul lunii octombrie, în cadrul summitului Autorităților Publice Municipale din România, Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști dacă TVA-ul și cota unică vor rămâne neschimbate. Premierul a răspuns ferm:
Nu se măreşte TVA-ul. Vă spun, mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul. Nu va creşte nicio cotă unică. (…) Va rămâne 10% pe venit. Cum să crească cota unică pe venit de la 10% la 16% când noi avem cea mai mare impozitare a muncii la venituri mici şi medii din Europa? Ce om normal la cap ar face acest lucru?”
@marcel_ciolacu Zis și făcut! 😎 #marcelciolacu #psd #romania #emotii #tva ♬ original sound – Digi24.ro




