Ultimele stiri

Cum s-a văzut „Super Luna” şi eclipsa parţială de lună de noaptea trecută

În noaptea de marți spre miercuri, o „Super Lună a Recoltei” a fost vizibilă în mai multe locuri din emisfera nordică, inclusiv în Statele Unite, Norvegia, Marea Britanie, Franța și România.

Acest fenomen astronomic, care apare atunci când Luna este plină și se află la cea mai mică distanță de Pământ, a coincis cu o eclipsă parțială de lună, în timpul căreia satelitul nostru natural a trecut prin umbra Pământului.


În România, eclipsa parțială a putut fi observată între orele 3.39 și 7.05, cu punctul maxim la ora 5.44. Luna se afla la aproximativ 355.000 de kilometri de Pământ, oferind un spectacol vizual impresionant.

Fenomenul denumit „Super Lună” apare datorită orbitei eliptice a Lunii, care variază în distanță față de Pământ. Numele „Luna Recoltei” provine de la triburile amerindiene, care asociau această lună plină cu perioada recoltei bogate de toamnă.


Luna Pământului nu se află întotdeauna la aceeaşi distanţă de Pământ.

Când este la cea mai mare apropiere, atunci numim orice lună plină o Super Lună”, spune dr. Sara Webb, astrofizician australian la Universitatea Swinburne din Melbourne.

Super Luna se va afla la aproximativ 357.000 km de Pământ – cu 27.000 km mai aproape decât este în mod normal.

O distanţă destul de mare”, notează Webb.

Eclipsa parțială a fost observată în diferite locuri din lume, cu punctul culminant în jurul orei 4.44 (ora Parisului).

Lasati un comentariu