Ultimele stiri

(FOTO) CONSTANȚA. Un secol de viață și înțelepciune. Doamna Tudora și-a sărbătorit cea de-a 100-a aniversare la Căminul pentru Persoane Vârstnice

Sursă foto: Primăria Constanța

Duminică, 11 august, la cămin a avut loc o aniversare memorabilă. Doamna Tudora a împlinit 100 de ani.

Venerabila doamnă a trăit istoria ultimului veac cu bune și rele, a cunoscut războiul, comunismul, democrația, a suferit pierderi și a numărat mii de momente minunate. Le-a înfruntat pe toate cu încredere și optimism.

În această zi încărcată de emoții și într-un cadru festiv, i-au fost alături familia, foștii vecini și beneficiarii din cadrul căminului.

Întrebarea care a stat pe buzele tuturor a fost să afle secretul longevității. Cu zâmbetul pe buze, centenara a spus că nu există un secret, ci doar o viață trăită în armonie.

La mulți ani, stimată doamnă! Vă mulțumim pentru lecția de viață, modestie, perseverență și optimism!”, transmit reprezentanții Primăriei Constanța.

Alte articole