O fetiță în vârstă de trei ani a fost internată Spitalul Județean Constanța, după ce a fost adusă de mamă cu simptomele specifice unei supradoze. În urma analizelor se sânge, rezultatul a ieșit pozitiv la canabis, scrie gandul.ro.
La sfârșitul săptămânii trecute, o femeie s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța împreună cu fetița ei în vârstă de trei ani. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că fetița se simțea rău și îi străluceau ochii într-un mod nefiresc.
Medicii au presupus că fetița a ingerat substanțe stupefiante, motiv pentru care au testat-o, iar pacienta a ieșit pozitiv la canabis. Copilul a primit tratament de urgență, iar personalul medical a anunțat Poliția. Totodată, a fost testată și femeia pentru consum de stupefiante, însă rezultatul a fost negativ.
La fața locului au ajuns inclusiv ofițeri de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au audiat-o pe mama copilului. Femeia ar fi cetățean olandez și ar lucra ca navigator pentru o companie din Țările de Jos. Aceasta ar veni destul de des în România, în condițiile în care soțul ei este român și locuiește la Agigea.
Sursele Gândul au precizat că mama a fost audiată de polițiști și ar fi menționat că nu știe cum a fost posibil ca fiica ei să fie intoxicată cu stupefiante. Totuși, ea a menționat că în ziua respectivă dusese copilul la un magazin care comercializează produse alimentare tradiționale românești. Potrivit acesteia, fetița ar fi mâncat prăjituri, jeleuri și bomboane, însă nu a putut să facă legătura între aceste produse și faptul că fiica ei a ajuns la spital drogată cu marijuana. Anchetatorii au mers la magazinul indicat de mamă, de unde au ridicat mostre din mărfurile puse la vânzare.
Totuși, ofițerii antidrog sunt de părere că cea mai plauzibilă ipoteză ar fi aceea că fetița de trei ani a fost ținută într-un mediu în care s-a consumat canabis și copilul ar fi fumat pasiv. Anchetatorii au întocmit un dosar penal, care este coordonat de un procuror DIICOT. Polițiștii au sesizat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, care a început o anchetă socială.
UPDATE. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi, a declarat pentru News.ro, că pacienta a fost internată pentru ingestie de substanţe necunoscute.
Este vorba despre un pacient minor în vârstă de trei ani, care a fost internat în unitatea noastră prin serviciul de urgenţă. Când a fost adus la spital, copilul prezenta stare de somnolenţă, fiind internat pentru ingestie de substanţe necunoscute. În urma testelor toxicologice, minorul a ieşit pozitiv la substanţe interzise, prin urmare a primit tratament de specialitate din partea echipei noastre medicale. După mai bine de 24 de ore de spitalizare şi monitorizare atentă, starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit semnificativ şi a fost externat în condiţii de siguranţă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.