Ultimele stiri

Nicolae Ciucă: „Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor”

Sursă foto: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că printr-un proiect de lege pe care l-a iniţiat agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor, astfel că, pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală, notează news.ro.

Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală. Prin această majorare, am urmărit eliminarea suspendării pedepsei, permisă de sistemul judiciar dacă sentinţa este de maxim 3 ani”, a scris preşedintele PNL într-o postare pe Facebook.

Nicolae Ciucă precizează că a scris proiectul de lege gândindu-se la efectul dezastruos pe care îl are asupra copilului un părinte sau tutore care consumă droguri.

Această situaţie devine o circumstanţă agravantă, ce majorează sentinţa la 7-12 ani închisoare. Obiectivul meu: descurajarea consumului de substanţe psiho-active de către persoanele responsabile de copii”, punctează Ciucă.

Potrivit lui Ciucă, „creşterea acestor pedepse e pentru o mai bună protecţie a celor mici, care pot creşte frumos doar într-un mediu sigur, lipsit de violenţă. Am convingerea că, protejând dezvoltarea armonioasă a copiilor, investim în viitorul României”.

Alte articole

02 oct. 2024 9.13 am

Remus Negoi, senator român, a anunțat pe Facebook că pe 1 octombrie a condus ședința Comisiei pentru Afaceri Culturale din cadrul Inițiativei Central Europene – Dimensiunea Parlamentară (ICE-DP),…

24 oct. 2020 12.07 pm

România îşi dezvoltă politica energetică sub imperativele asigurării intereselor sale strategice, dar şi a respectării angajamentelor asumate la nivel regional, european şi global, insa se dezvolta…

01 sept. 2022 12.53 pm

Guvernul României se pregătește să aprobe Ordonanța pentru energie, ce constă în diminuarea pragului maxim de consum pentru care se va face compensarea. Practic, în cazul depășirii pragului…

12 feb. 2024 7.41 pm

Liderii coaliției PSD – PNL s-au întâlnit luni de la ora 16.00 la sediul guvernului pentru a discuta despre cele patru rânduri de alegeri din acest an, însă, nu au ajuns la niciun acord. Mărul…

06 sept. 2024 12.24 pm

Articolul Recorder prezintă o controversă legată de rolul generalului Nicolae Ciucă în luptele din Nassiriya, Irak, în 2004, în timp ce conducea batalionul „Scorpionii Roșii”. Un material…

11 feb. 2022 1.44 pm

  Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, că niciun român nu ar trebui să se teamă, iar România este foarte bine apărată,…