Ultimele stiri

JUDEŢUL CONSTANŢA. Opt persoane au ajuns la spital după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, în această dimineaţă, la un accident rutier produs în localitatea Techirghiol în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism. În microbuz se aflau şapte persoane, iar în  autoturism două persoane.

Şoferul autoturismului era încarcerat, dar conştient şi cooperant, au precizat pompierii. La locul evenimentului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă, patru echipaje SMURD şi patru echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

După acordarea primelor îngrijiri medicale, la spital au fost transportate 8 persoane, printre care şi o fată de 15 ani. Starea lor este una stabilă.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier.

Sursă foto: observatornews.ro.

Alte articole

31 mart. 2023 1.28 pm

La data de 30 martie a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au identificat o minoră, de 15 ani, care a condus un autoturism, în stațiunea Mamaia, fără a deține…

17 ian. 2024 5.59 pm

Marți, 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 2 Poliție, au identificat un bărbat, de 29 de ani, în timp ce ar fi oferit spre comercializare parfumuri. Cu ocazia…

03 feb. 2024 4.32 pm

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) au anunţat că aproape 50 de subsectoare de plajă de pe litoral vor fi scoase la licitaţie, au anunţat, dintre care 38 sunt în…

20 apr. 2022 1.15 pm

  Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a spus, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că se așteaptă ca la Slujba de Înviere, de la Catedrala „Sfinții Petru și Pavel” din Constanța,…

24 feb. 2023 2.11 pm

Consiliul Județean Tulcea participă, în perioada 23-27 februarie 2023, la cel mai mare târg de turism organizat în România, eveniment care are loc la Romexpo, București, se arată într-un comunicat…

01 mai 2024 4.50 pm

Marți, 30 aprilie, în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada…