Ultimele stiri

„În fiecare zi și noapte suntem în cimitir”. Părinții lui Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai, devastați de durere. Au montat o piatră funerară la locul tragediei

La două luni de la tragedia de la 2 Mai, durerea este încă proastătă în rândul familiilor care și-au pierdut copiii. Devastați de durere, părinții lui Sebi s-au întors astăzi la locul accidentului și au montat o piatră funerară în memoria fiului lor.

La fața locului, tatăl lui Sebi a povestit că el și soția sa nu au liniște de când și-au pierdut băiatul și se duc frecvent la mormântul său.

După opt săptămâni de chin şi de jale, am venit astăzi să ridicăm o piatră funerară pentru băiatul meu. Să rămână ceva în locul în care a murit el. Nu ne găsim locul, casa este goală. În fiecare zi şi noapte suntem în cimitir. Acolo e locul unde ne facem toate sărbătorile. Şi Crăciunul o să fie tot acolo, lângă băiatul nostru. Nu ştim, ne întărşte fata pentru care mai luptăm. Dacă nu ar fi fost ea, noi nu cred că am mai fi fost”, a declarat Valentin Olariu, tatăl lui Sebi pentru Antena 3 CNN.

Tatăl lui Sebastian nu și-a pierdut speranța în justiție, crede că se va face dreptate în acest caz. Mai mult, el își dorește ca Vlad Pascu să fie condamnat la închisoare pe viață.

Eu cred că dreptatea o să iasă. Copiii noştri nu au fost vinovaţi, au mers exact pe unde trebuie. Eu sper să se facă dreptate. Din imagini, nu erau pe partea carosabilă, mergeau exact pe marginea drumului. Sincer, aş dori să primească pedeapsa pe viaţă. Şi părinţii lui să simtă ce simţim noi în momentul ăsta. Lăsăm o piatră funerară cu înscrisuri făcute din suflet, de la noi pentru el. Ce a fost Sebi. Semnifică ce a fost Sebi în viaţa noastră. Nu prea cred că în ţara noastră putem să prevenim ceva, dar eu îmi doresc ca părinţii să fie cât mai aproape de copiii lor cât sunt în viaţă”, a mai declarat Valentin Olariu pentru sursa citată.

PE ACELAȘI SUBIECT: ACCIDENTUL DE LA 2 MAI. Ucigaşul conducea cu peste 100 km/h când a lovit cu mașina grupul de 8 tineri – Vlad Pascu şi părinţii săi au fost trimişi în judecată

Sursă foto: ziuaconstanta.ro

Alte articole

02 nov. 2023 7.32 pm

Armata Română va efectua la Capu Midia primul exercițiu cu trageri de luptă folosind sistemul de rachete sol-aer Patriot, intrat în dotare în 2020. Regimentul 74 Patriot „Mihai Bravu”…

13 dec. 2024 8.40 pm

Vineri, 13 decembrie, în ședința de Consiliu Local, Ionuț Rusu și Costin Răsăuțeanu au fost aleși viceprimari ai municipiului Constanța. Mai mult, Răsăuțeanu a fost desemnat înlocuitorul…

22 mai 2024 5.22 pm

A crezut că poate face o plimbare cu mașina pe malul mării dar a rămas împotmolit în nisip și s-a ales și cu o amendă usturătoare. Este isprava unui șofer care a rămas blocat pe plaja din…

31 dec. 2024 10.54 am

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ceaţă, valabil până la ora 12:00, pentru judeţele Constanţa şi Tulcea. Se vor semnala: Local ceață care determină…

15 iul. 2024 12.56 pm

În perioada 12 – 13 iulie, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru asigurarea unui trafic sigur, prin limitarea excesului de viteză și depistarea și luarea măsurilor…

Mihai Lupu

13 iun. 2023 7.00 pm

Mihai Lupu, președintele PNL al Consiliului Județean Constanța, este urmărit penal de procurorii DNA Constanța pentru luare de mită, conform unui comunicat al instituției. Stelian Ion, Bogdan Huțucă,…