Ligia Deca, ministrul Educației, a transmis un mesaj duminică prin intermediul rețelei sociale Facebook privind începerea anului școlar.
- „Trăiesc emoţia acestui început de an şcolar în două ipostaze: aceea de mamă şi aceea de ministru al educaţiei. Şcoala este locul creşterii copiilor noştri, al descoperirii, al învăţării şi al prieteniei. Vă îndemn să le fim, împreună, sprijin şi sursă de echilibru – atât pentru succesul şcolar, cât şi pentru binele lor emoţional”, a scris Ligia Deca, duminică pe Facebook.
Aceasta a adăugat că prin sprijin reciproc, între părinţi şi profesori, copii vor deveni adulţi responsabili, demni, empatici şi pregătiţi să facă faţă oricăror provocări.
- „Vă doresc tuturor un an şcolar bun! Cu reuşite pe măsura muncii depuse şi cu încredere că putem reda şcolii locul pe care îl merită! Împreună, şcoală şi familie, prin comunicare onestă şi sprijin reciproc, vom creşte viitori adulţi responsabili, demni, empatici şi pregătiţi să facă faţă oricăror provocări!”, a conchis ministrul Deca.