Bogdan Ionuț Artagea, Director General al Aeroportului, va prezenta miercuri în cadrul conferinței de presă susținută cu ocazia Ședinței Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România, o soluție de conectivitate pentru Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța, în vederea realizării unei legături feroviare duale, care va contribui la realizarea unui hub multimodal sustenabil aeroport – feroviar – mobilitate urbană – port, ce va facilita randamentul fluxurilor de mărfuri care vin/pleacă spre țările Europei Centrale și de Est, precum și creșterea interoperabilității interne și externe din/spre Portul Constanța, se arată într-un comunicat.
- o ramură principală civil-comercială în lungime de 11.2 km;
- o ramură comercială-militară în lungime de 11.8 km;
- un racord de 1.2 km.
Astfel, municipiul Constanța va avea un aeroport conectat la rețeaua primară feroviară (parte din rețeaua TEN-T), accesul civil în cadrul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța fiind facilitat iar transportul cargo și activitățile necomerciale desfășurate pe parte militară eficientizate.
Proiectul propus va contribui la creșterea capacității de tranzitare a pasagerilor, a mobilității urbane, respectiv a transportului de mărfuri și acțiuni militare, asigurând complementaritatea și sinergia cu proiectele feroviare, rutiere și de infrastructură portuară aflate în dezvoltare la nivelul Portului Constanța.
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța beneficiază de sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru implementarea proiectelor de investiții care vin în sprijinul cetățenilor și dezvoltării infrastructurii de transport din România.