Ultimele stiri

Cine sunt artiștii care au urcat în weekend pe scena din piațeta Cazinoului din Mamaia / Cine organizează evenimentele și cât costă

(sursa foto: OMD Constanța-Mamaia)

Artistul Whats UP, pe numele său Marius Marian Ivancea, a susținut un concert în acest weekend în cadrul evenimentelor organizate de către Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

„Aici la Mamaia a fost un show extraordinar. Mulțumim organizatorilor pentru invitație. Sperăm la anu să nu ne uite, pentru că ne-a plăcut foarte mult să petrecem aici la Mamaia. Mamaia știe să se distreze și care n-a venit la Mamaia, e păcat să nu vină măcar o dată în viața asta, că ești din Satu Mare, că ești din Sibiu, Timișoara, capăt de Ploiești, vrei să vezi cum e Mamaia. Mamaia e foarte tare!”, a declarat WhatsUP. „Haideți la Mamaia că e distracție maximă. Haideți cu nepotul, cu copilul, cu tataia, cu Mamaia haideți la Mamaia”, a continuat acesta.

Alături de Whats UP, pe scena din piațeta Cazinoului din Mamaia a urcat și Malina Avasiloaie, o tânără interpretă de 25 de ani care se bucură de un succes considerabil în lumea muzicii de petrecere, potrivit Kfetele. Aflată sub îndrumarea lui Damian Drăghici, Mălina Avasiloaie a devenit un nume sonor în showbizul românesc, având o mulțime de urmăritori pe rețelele sociale.

În ciuda faptului că ai mei, mai ales bunica mea, au dorit sa fac muzică populară, eu simt mai mult că mă regăsesc în muzica ușoară. Nu pot să spun că nu-mi place muzica populară, pe care de altfel o cânt cu band-ul, dar eu mă regăsesc în muzica ușoară .”, a declarat interpreta în cadrul unui interviu acordat la începutul carierei sale muzicale.

Întreg evenimentul a fost transmis live și poate fi revăzut aici:

Reamintim că pe aceeași scenă au urcat la data de 15 iulie, Bibi, Lidia Buble, Alexia și formația Azur. Săptămâna următoare, la data de 22 iulie pe scena din Mamaia au urcat artistele Anda Adam și Adda.

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța este organizatoarea acestor evenimente.

OMD MAMAIA- CONSTANȚA a fost înființată printr-o asociere între Primăria Municipiului Constanța și trei patronate din turism, cu scopul de a gestiona în comun, mai eficient, activitățile de promovare și management turistic pentru stațiunea Mamaia și municipiul Constanța.

Aceste concerte sunt doar începutul” a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța. „Continuăm sezonul și cu alte spectacole, analizăm succesul pe care aceste evenimente îl au astfel încât să putem pregăti, pentru anul viitor, un proiect mai amplu”, a adăugat acesta.

Pentru evenimentele care vor avea loc în Piațeta Cazino Mamaia, OMD Mamaia – Constanța va cheltui peste un milion de lei cu TVA. Potrivit SEAP, vor mai urma evenimente de acest tip pentru datele: 4 – 5 August; 12 – 13 August; 15 August; 16 August; 17 August; 18 August; 19 August; 1 – 2 Septembrie

Fiecare prestație presupune un concert cu o durata de 90 de minute în doua reprize de 45 minute si respectiv 45 minute cu doi artiști diferiți de talie națională și un prezentator eveniment.

Alte articole

08 mai 2023 10.40 am

Echipele RAJA intervin astăzi pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei survenite pe conducta de distribuție, cu diametrul de 600 mm, de pe strada T4 din  Mamaia Sat, potrivit unui comunicat…

26 oct. 2024 8.16 pm

Felicia Ovanesian a reacționat dur la afirmațiile făcute ieri de primarul Constanței, Vergil Chițac. Edilul a afirmat că regretă numirea acesteia și a lui Horia Constantinescu, pentru că au studii…

04 feb. 2025 7.22 pm

Mirela Matichescu, deputat PSD, a fost desemnată membru în Comisia pentru cercetarea corupției și abuzurilor din Camera Deputaților, deși este inculpată într-un dosar penal instrumentat de DNA…

02 aug. 2024 6.43 pm

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă părinţilor atenţie sporită atunci când cumpără jucării pentru copii de la comercianţii care îşi desfăşoară…

05 iun. 2024 12.57 pm

Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria municipiului Constanța și dr. Adrian Bîlbă, candidatul Partidului Ecologist Român la Primăria Municipiul Constanța, își unesc forțele pentru…

07 apr. 2024 4.09 pm

Conducerea PSD Mangalia a anunțat susținerea lui Paul Foleanu pentru funcția de primar al municipiului. Paul Foleanu, prim-vicepreședinte al PSD Mangalia, avocat de profesie este candidatul susținut…