Ultimele stiri

Militarii din Forțele Navale, pios omagiu eroilor neamului românesc

Sursa foto: Forțele Navale Române/ Navy.ro

Ziua Eroilor, în acest an, va fi marcată joi, 25 mai, odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, ca semn de recunoștință pentru toți eroii care au luptat de-a lungul veacurilor, pe câmpurile de luptă, pentru libertatea țării, apărarea suveranității și integrității teritoriale.

Marinarii militari din Forțele Navale vor marca această zi prin participarea la ceremonii militare și religioase, organizate în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Babadag și Tulcea, astfel:

La Constanța, activitatea va avea loc la Cimitirul Eroilor din Cimitirul Central, începând cu ora 12.00. Vor depune coroane de flori comandantul Garnizoanei Constanța, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor socio-profesionale, studenți și elevi ai instituțiilor militare de învățământ din Forțele Navale și cadre militare din mari unități și unități.

La Mangalia, cadre militare și reprezentanți ai asociațiilor socio-profesionale vor depune coroane de flori la Complexul Monumental din Piața Republicii, începând cu ora 12.00.
La Brăila, la ora 16.45, oficialitățile civile și militare locale vor participa la o slujbă religioasă de pomenire, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, după care coloana oficială se va deplasa la Cimitirul Eroilor, unde comandantul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor socio-profesionale, studenți și elevi ai instituțiilor de învățământ vor depune coroane de flori.

La Babadag, începând cu ora 12.00, se va desfășura o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Eroilor din localitate, la care vor participa comandantul garnizoanei și autoritățile locale, iar la Tulcea, ceremonia militară și religioasă va avea loc la Cimitirul Eroilor, începând cu ora 12.00.

Alte articole

12 sept. 2023 5.52 pm

USR a depus o cerere către Biroul Permanent al Camerei Deputaților pentru ca ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, să vină în Parlament și să explice tăierea a 740 de milioane de euro din…

02 feb. 2023 2.58 pm

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină astăzi, 2 februarie, în județul Constanța, în incinta Portului Constanța. Potrivit primelor informații, a avut loc un…

13 dec. 2023 4.07 pm

Primăria Municipiului Constanța a prezentat rezultatele proiectului „SMART CT” SMIS 126409/SIPOCA 551 în cadrul unui eveniment care a avut loc marți, 12 decembrie, ora 12:00, la sala de conferinţe…

13 ian. 2025 10.39 am

Constanța devine, sâmbătă, 18 ianuarie, ora 11:00, gazda unui eveniment literar de excepție. La Muzeul de Artă Constanța (Bd. Tomis nr. 82-84), scriitorul Bogdan Boeru își va lansa cel mai recent…

29 sept. 2023 12.03 pm

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină vineri, 29 septembrie, la centrul comercial Vivo din Constanța, acolo unde o femeie ar fi fost înjunghiată. La fața…

16 dec. 2024 2.00 pm

O nouă săptămână plină pentru polițiștii locali constănțeni. Au rezolvat 265 de sesizări din partea cetățenilor și a altor instituții, au aplicat 1.387 de sancțiuni contravenționale în…