Ultimele stiri

Ciucă a declarat că există discuții în coaliție privind comasarea alegerilor: Peste 80% dintre cetăţeni îşi doresc ”să nu mai avem un număr atât de mare de alegeri”

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a făcut declarații joi, în judeţul Gorj, privind comasarea unor alegeri, punctând că peste 80% dintre cetăţeni îşi doresc ”să nu mai avem un număr atât de mare de alegeri”, transmite Agerpres.

Sunt discuţii pe care le-am generat şi noi, şi Partidul Social Democrat, în urma sondajelor pe care le-am solicitat şi din care rezultă foarte clar, şi nu este greu de înţeles pentru nimeni, că patru-cinci runde de alegeri ne vor ocupa cel puţin şase-şapte luni de zile. Dintr-un an nu ne putem permite să pierdem atât de mult timp.

Ca atare, o gândire raţională faţă de modul în care reuşim să comasăm unele dintre alegeri, nu ştim care deocamdată, şi să le ducem într-un interval de timp care să nu ne afecteze activitatea executivă, va fi o decizie foarte bună. Asta îşi doresc şi cetăţenii. Cetăţenii, în proporţie covârşitoare, peste 80%, îşi doresc să nu mai avem un număr atât de mare de alegeri„, a declarat Ciucă, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, Ciucă a vorbit despre numirile din ministerele viitorului guvern. Acesta a precizat că în urma analizei, vor fi găsiţi în PNL oameni pentru numirea în portofolii: „În viitorul guvern, în baza analizei la nivelul partidului, vom veni cu nominalizările pentru fiecare post în parte. (…) Vom vedea. Dacă nu vom găsi în partid oamenii cuveniţi pentru posturile respective, vom apela la…, dar eu am convingerea, aşa cum am cunoscut eu Partidul Naţional Liberal, că vom găsi oameni care să se priceapă la ceea ce au de făcut„, a mai declarat Nicolae Ciucă.