Ultimele stiri

Farul Constanța întâlnește CFR Cluj într-un meci decisiv pentru titlu

Sursa foto: Farul Constanța

Farul Constanța întâlnește sâmbătă, 22 aprilie, formația CFR Cluj într-un adevărat derby pentru titlu.

Echipa constănțeană nu se poate baza în acest meci pe starul echipei, Denis Alibec.

„Într-adevăr, în atac îl avem pe Vlad Morar. El a fost absent la meciul cu FCSB, a fost accidentat, lovitură la antrenament. Alibec nu este apt pentru acest meci şi nu ştim pentru câte zile. Dar asta nu înseamnă nimic, trebuie să găsim soluţii.

Nu trebuie să vorbim de jucătorii care nu sunt. Pe mine mă interesează cei care intră pe teren. Asta mă interesează pe mine, nimic altceva.

Avem încredere în echipa noastră, chiar dacă ne lipsește un jucător important. E o oportunitate pentru ceilalţi să arate ce”, a declarat Gheorghe Hagi în cadrul unei conferințe de presă.

Meciul este foarte important pentru echipa constănțeană deoarece Farul se află în acest moment pe prima poziție cu 39 de puncte, următoarea clasată fiind CFR Cluj cu 38 se puncte. În lupta pentru titlu este și FCSB, echipă aflată pe locul 3 cu 37 de puncte.

O eventuală victorie ar însemna șanse reale pentru cucerirea titlului de Farul Constanța.

Meciul va fi difuzat pe Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 1 începând cu ora 20:30.