Tânărul aflat în dreapta șoferului minor care a provocat teribilul accident din Cobadin, a decedat astăzi. Acesta avea vârsta de 17 ani și se afla în mașină alături de prietenul său care a sustras autovehiculul de la mătușa sa pe 5 august, în jurul orei 1:40, potrivit oamenilor legii.
Reamintim că în mașină se aflau două minore cu vârste de 13, respectiv 16 ani, pentru care medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic, declarându-le decesul.Tânărul șofer se zbate între viață și moarte, fiind ventilat mecanic la unitatea medicală din Constanța.
Vă reamintim că, pe 5 august 2022, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN3, în localitatea Cobadin. La fața locului, polițiștii au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte două autoturisme parcate. În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a două pasagere din primul autoturism, de 13, respectiv 16 ani. Totodată, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 16 ani și a unui alt pasager, de 17 ani, din același autoturism, precum și vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto, au declarat oficialitățile din cadrul I.P.J. Constanța.
Vedeti mai multe aici: Minorul care a provocat teribilul accident de la Cobadin, în comă!