Ultimele stiri

O persoană a decedat în urma unui accident rutier, la intrare în Constanța

 

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi dimineață, la intrare în Constanța, dinspre Valu lui Traian, în zona reprezentanței Dacia, acolo unde a avut loc un accident rutier, soldat cu o victimă încarcerată.

În urma evenimentului, o persoană a decedat.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, la fața locului au intervenit: un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și un echipaj SMURD C.

Din accidentul rutier a rezultat o victimă, care, din păcate a fost declarată decedată la locul accidentului de către medicul de pe ambulanța SMURD C, mai susțin cei de la ISU Dobrogea.

Persoana care a decedat nu avea permis de conducere. 

Oficial IPJ Constanța: 

“Astăzi, în jurul orei 5.30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3 în apropierea municipiului Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 40 de ani, a condus un autoturism și ar fi pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului.

În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a conducătorului auto.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”.

 

Lasati un comentariu