Ultimele stiri

O echipă de specialiști în dezamorsarea dispozitivelor explozive a intervenit pe plaja din Sfântu Gheorghe pentru neutralizarea unui aruncător de grenade / Acesta avea o vechime de 20 de ani

Sursa foto: Forțele Navale Române

 

O echipă de militari EOD (specialiști în dezamorsarea dispozitivelor explozive) din cadrul Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” din Babadag a intervenit, marți, pe plaja din Sfântu Gheorghe, pentru neutralizarea unei lovituri inerte de aruncător de grenade. Obiectul a fost semnalat de o persoană care a apelat la 112. Infanteriștii marini care au intervenit pe plaja din Sfântu Gheorghe au neutralizat lovitura la fața locului, prin detonare, conform procedurilor standard, se arată într-un comunicat al MApN.

Comunicat integral MApN:

„O echipă de militari EOD (specialiști în dezamorsarea dispozitivelor explozive) din cadrul Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” din Babadag a executat marți, 5 aprilie, o misiune în localitatea Sfântu Gheorghe, din județul Tulcea, pentru neutralizarea unei lovituri inerte de aruncător de grenade.

Prezența obiectului, aflat pe plajă, în apropierea gurii de vărsare a Dunării în Marea Neagră, a fost semnalată de o persoană civilă printr-un apel la numărul unic pentru urgențe 112.

Infanteriștii marini EOD s-au deplasat de urgență la fața locului cu două ambarcațiuni rapide. După inspectarea vizuală, obiectul semnalat s-a dovedit a fi o lovitură inertă tip PG-7, cu o vechime de peste 20 de ani, pentru trageri de instrucție cu aruncătorul de grenade portativ AG-7, fără încărcătura explozivă cumulativă și fără focos activ.

Infanteriștii marini care au intervenit pe plaja din Sfântu Gheorghe au neutralizat lovitura la fața locului, prin detonare, conform procedurilor standard”.