Ultimele stiri

Un băiat de 11 ani din Ucraina a ajuns singur în Slovacia / Avea doar o pungă, paşaportul şi un număr de telefon scris pe mână

Sursa foto: Ministerstvo vnútra SR

 

Un băiat în vârstă de 11 ani, din orașul Zaporojie din Ucraina, a reușit să ajungă de unul singur în Slovacia, noaptea trecută. Acesta avea la el doar un rucsac, o pungă de plastic, un paşaport şi un număr de telefon scris pe mână, a anunţat Ministerul slovac de Interne.

Băiatul a venit singur deoarece părinții lui au trebuit să rămână în Ucraina.

Copilul a fost preluat de voluntari, care i-au dat hrană şi apă.

„El i-a cucerit pe toţi cu zâmbetul său, curajul şi determinarea demne de un adevărat erou. Datorită numărului de telefon de pe mâna sa şi a unei bucăţi de hârtie din paşaport, el a reuşit să ia legătura cu cei dragi, care au venit apoi şi totul s-a terminat cu bine”, a precizat ministerul.

Alte articole

03 nov. 2020 8.33 am

Treizeci şi doi de jurnalişti şi colaboratori ai media au fost ucişi de la începutul anului, conform Reporteri fără Frontiere (RSF), care precizează că numărul este în scădere faţă de 2019…

26 apr. 2024 10.20 am

François-Xavier Fumu Tamuzo a decis să încheie cariera sa de fotbalist la vârsta de doar 29 de ani, la mijlocul lunii aprilie, după ce a suferit o serie de accidentări grave. Deși nu se consideră…

21 dec. 2023 5.43 pm

Mai multe persoane au fost ucise şi alte ”zeci” rănite într-un incident armat ce a avut loc în apropierea unei universităţi situate în centrul capitalei cehe Praga, anunţă poliţia cehă.…

25 mart. 2024 5.24 pm

Islam Halilov, un adolescent în vârstă de 15 ani angajat la vestiarele Crocus City Hall, a devenit erou după ce a salvat aproximativ 100 de oameni în timpul atacului terorist de vineri seara, revendicat…

13 nov. 2023 11.45 am

Preşedintele Volodimir Zelenski  a transmis, duminică seară, un mesaj poporului ucrainean în care a enumerat şi statele care au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană. Printre acestea, se numără…

27 sept. 2023 8.53 pm

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt aşteptate perturbări ale zborurilor, din cauza unei greve de 24 de ore. MAE informează cetăţenii…