Ultimele stiri

Primăria Constanţa anunţă fluidizarea traficului în zona Delfinariu

Sursa foto: Primăria Constanţa

 

Conducătorii auto care circulă pe direcția străzii Soveja către bulevardul Mamaia beneficiază, de sâmbătă, de o bandă suplimentară de stocare și virare stânga. Carosabilul a fost reconfigurat la intersecția străzii Soveja cu bulevardul Mamaia. Elementele de trafic au fost reorganizate astfel: două benzi pentru virarea la stânga, o bandă pentru direcția înainte către strada Zorelelor și o bandă pentru virarea la dreapta pe bulevardul Mamaia, anunţă Primăria Constanţa.

Este cea de-a doua etapă a procesului de reproiectare a fluxurilor de trafic din zona Delfinariu, după reconfigurarea accesului la McDrive (situat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Soveja) și reorganizarea sistemului de circulație la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Zorelelor. Soluția propusă a fost identificată de experți în sistematizare rutieră, în urma verificărilor din teren. Ulterior, a fost supusă dezbaterii în cadrul Comisiei de Circulație din care fac parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu putere de decizie în privința organizării traficului rutier și a fost avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier, mai precizează sursa citată.

Noile reglementări au fost semnalizate prin indicatoare de informare și marcaje rutiere. Municipalitatea face apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră.

Alte articole

08 nov. 2023 11.25 pm

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, Bogdan Despescu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la care a fost prezent şi ministrul Afacerilor Interne,…

18 apr. 2023 5.59 pm

Începând de astăzi, 18 aprilie, circulația autovehiculelor se realizează prin sensul giratoriu amenajat la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu bulevardul Aurel Vlaicu care preia atribuțiile…

26 mai 2021 9.59 pm

  Consilierii locali din partea PNL au elaborat un proiect de hotărâre care constă în închiderea unei porțiuni din bulevardul Tomis, din luna aprilie până în octombrie, pe timpul weekend-urilor.…

14 apr. 2023 1.29 pm

În zona Pieței Obor din Constanța, mai exact în cartierul Casa de Cultură, o groapă de tip crater în asfalt apare și dispare într-un mod misterios. Să fie vorba despre fenomene paranormale sau…

15 apr. 2024 9.17 pm

Un pompier din cadrul ISU Dobrogea este lăudat de colegii săi după ce a intervenit la un accident rutier deşi era în timpul său liber.  Plt.adj. Marian Caravețeanu face parte din echipa pompierilor…

11 oct. 2023 1.15 pm

Kaufland anunţă retragerea de la comercializare a unui lot din produsul „Tartă cu rubarbă și căpșuni”, întrucât „pot exista bucăți mici de plastic albastru pe suprafața” produsului.…