România a ratat calificarea la turneul final de Cupă Davis, după ce a fost învinsă la general de Spania, cu scorul de 3-1.
Sâmbătă au avut loc meciurile din cea de-a doua zi a confruntării dintre Spania și România din Cupa Davis. Spania conducea cu 2-0 reprezentativa României după prima zi, atunci când Roberto Bautista Agut l-a învins pe Gabi Boitan cu 6-3, 6-1, iar Carlos Alcaraz se impunea în fața lui Marius Copil cu 6-4, 6-3.
Marius Copil/Horia Tecau – Alejandro Davidovich/Pedro Martinez 7-6(2), 6-4
Primul meci al zile a fost cel de dublu, care a venit cu o schimbare în ceea ce privește componența echipei României. Conform programului de ieri, în locul lui Marius Copil ar fi trebuit să joace Nicolae Frunză.Partida de dublu a început cu un break pentru Spania, ceea ce le-a oferit un ușor avantaj. „Tricolorii” însă au rămas calmi și au reușit să obțină rebreak-ul la scorul de 3-2 pentru spanioli si au restabilit egalitatea. De aici, s-a mers cu serviciul până în tie-break, acolo unde Marius Copil și HoriaTecău au dominat clar, impunându-se cu 7-2. A fost un set echilibrat, așadar, cu puncte spectaculoase de ambele părți ale fileului și multe lovituri direct câștigătoare: Davidovich/Martinez au reușit 11, iar Copil/Tecău 13. România a avut un set bun și în ceea ce privește serviciul, având o eficiență pe prima minge de 80%.
Setul doi a început cum nu se putea mai bine pentru cei doi spanioli, obținând break-ul de la prima ocazie, ceea ce i-a propulsat rapid la scorul de 3-0. De aici însă, perechea Copil/Tecău și-a activat ultimele resurse de energie și au revenit spectaculos. Spaniolii au mai câștigat un singur game, jocul românilor fiind clar unul superior. Ce-i drept, Davidovich și Martinez au avut cu două mai multe lovituri câștigătoare (8-6) însă punctele decisive au fost jucate mai bine de către Horia Tecău și Marius Copil. Victoria de la dublu a adus României primul punct în confruntarea contra Spaniei, iar Marius Copil a jucat imediat și în meciul de simplu contra lui Bautista Agut pentru a stabili egalitatea pe tabela de scor.
Roberto Bautista Agut – Marius Copil 6-2, 6-3
Oboseala din meciul de dublu și-a spus cuvântul, iar primul set a fost cedat rapid de Marius Copil. Bautista Agut a jucat la capacitate maximă, iar jocul său s-a bazat pe loviturile pe partea de rever ale românului, care, la fel ca în meciul de ieri, nu a excelat la acest capitol. La scorul de 3-2 pentru el, spaniolul a făcut primul break, iar de aici totul a curs într-o singură direcție: Copil nu a reușit să facă rebreak-ul, ba mai mult, a mai pierdut un game pe propriul serviciu.
Setul doi i-a adus din nou un break foarte rapid lui Bautista Agut, creându-i un confort pentru tot restul setului. La 5-2 pentru spaniol, românul a salvat patru mingi de meci pe propriul serviciu și o revenire părea foarte posibilă. Însă Bautista Agut a servit cum nu se poate mai bine în game-ul următor și l-a adjudecat la 0, câștigând astfel meciul care a adus punctul decisiv echipei Spaniei.
Astfel, ibericii s-au calificat la turneul final de Cupă Davis care are loc în noiembrie, iar România va lupta pentru a se menține în grupa mondială.
Articol scris de Alexandru Tudor, student în anul II la Specializarea Jurnalism de la Universitatea „Ovidius” din Constanța