Un alt accident s-a produs vineri pe Autostrada A2, la kilometrul 183, pe sensul de mers spre București. Trei mașini au fost implicate în accident.
Acesta vine la câteva ore după ce în această dimineață, 55 de autoturisme cu 155 de persoane au fost implicate în patru accidente în lanț, tot la km 182+500, pe sensul către Constanța.
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al județului Constanța (SAJ), Claudia Tatarici, a spus că sunt 10 victime, cu traume minore. În primă fază, toate cele 10 victime refuză transportul la spital.
Potrivit ISU Dobrogea, la fața locului sunt 11 victime, conștiente, neîncarcerate.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 182+500 de metri, pe sensul către București, în zona localității Medgidia, județul Constanța, s-a produs o coliziune în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit primelor date, două persoane au suferit răni ușoare, fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier este restricționat pe banda a doua, circulându-se prin dirijare pe banda de urgență și pe prima bandă.
Se estimează reluarea normală a traficului în 30-45 de minute.
În primul accident a fost activat și planul roșu. Acesta a fost dezactivat la ora 11:00. 16 persoane au fost transportate la spital, 41 de persoane au fost asistate la fața locului, din care 16 au primit și îngrijiri medicale.
Citește mai multe aici:
Accident rutier pe A2. La ora 11:00 se dezactivează planul ROȘU / 55 de mașini cu 155 de persoane, implicate în 4 accidente în lanț
Accident rutier grav pe Autostrada A2, cu 55 de mașini implicate / A fost activat planul roșu