Ultimele stiri

Incendiul de la fabrica CELCO a fost lichidat

Foto: ISU Dobrogea

 

Incendiul de la fabrica de BCA CELCO, din municipiul Constanța, a fost lichidat în jurul orei 19:50, potrivit informațiilor primite de la ISU Dobrogea.

Apelul a venit la ora 15:56. La faţa locului s-au deplasat nouă autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un CBRN, două autoscări, două echipaje SMURD, în total 45 de subofiţeri şi patru ofiţeri, dar şi două autospeciale cu apă şi spumă de la Oil Terminal cu zece servanţi şi patru ambulanţe de Serviciul Judeţean.

La ora 17:00, cetățenii au primit mesaj RO ALERT, pentru a evita zona pe o rază de 1000 de metri și au fost sfătuiți să rămână în locuințe, să închidă geamurile și să nu se expună la fum.

Prefectul Constanței, Silviu Coșa, prezent la fața locului, a declarat că nu au existat creșteri substanțiale ale noxelor, astfel încât să reprezinte un pericol pentru populație.

„În ceea ce priveşte emisiiile, fiind vară, a doua parte a zilei, briza influenţa curenţii de aer, aceştia se deplasau cum era şi vizibil norul de fum înspre nord-nord-vest. Ulterior a venit şi ploaia care conform datelor primite de specialiştii de la Meteorologie de la Bucureşti, nu a făcut altceva decât să disperseze eventualele emisii toxice. Sunt înauntru şi specialişti ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Mediu cu aparatele mobile pe care le au la dispoziţie, nu au determinat creşteri substanţiale ale noxelor astfel încât să putem aprecia că există cel mai mic pericol pentru populaţie”, a transmis Silviu Coşa.

Citește mai multe aici: UPDATE. A fost emis mesaj RO ALERT! Incendiu violent izbucnit la fabrica CELCO din Constanța!