Ultimele stiri

Farul Constanța a obținut licența pentru Liga 1! Se așteaptă decizia luată după negocierile dintre Farul și Viitorul, în ceea ce privește fuziunea

Foto: Stadionul „Farul” din Constanța Sursa: Facebook/ FC Farul

 

Farul Constanța a anunțat că a primit licența pentru Liga 1, deși nu și-a câștigat dreptul, din punct de vedere sportiv, pentru a evolua din sezonul viitor pe prima scenă a fotbalului românesc.

Comunicat FC Farul:

Licență pentru Liga 1️⃣ pentru FC Farul Constanța pentru sezonul 2021/2022
📄 Implicat în lupta pentru calificarea în play-off-ul Ligii a 2-a, clubul nostru a depus dosarul de licențiere pentru prima ligă la finalul lunii martie
☑️ În urma analizării documentelor, Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi că toate criteriile, juridic, administrativ, infrastructură, financiar și sportiv, au fost îndeplinite și ne-a acordat aviz favorabil
👉 Echipa noastră nu a obținut însă dreptul sportiv, încheind sezonul regular pe locul 7, la egalitate de puncte cu ocupantele locurilor 5 și 6

Această veste vine în beneficiul negocierilor purtate pentru fuziunea celor două cluburi de fotbal din Constanța, care se lasă așteptate de către fanii fotbalului constănțean.

Această săptămână este decisivă, așa cum a anunțat și președintele Viitorului Constanța, Gică Popescu, care a mai declarat pentru DigiSport că echipa se va numi Farul Constanța. „Fuziunea se poate întâmpla și din acest sezon, noi ne vom păstra structura managerială și echipa se va numi Farul Constanța, asta va fi singura schimbare, iar Marica va face parte din noua echipă managerială”, a precizat Gică Popescu.

Alte articole

21 dec. 2023 5.12 pm

Formaţia Farul Constanţa a intrat în vacanţă de iarnă imediat după meciul de pe teren propriu cu Rapid, din etapa a 21-a a Superligii. Echipa se va reuni la 4 ianuarie, când este programată şi…

13 oct. 2021 2.00 pm

  Consilierii locali au votat miercuri, pentru „proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții…

21 iun. 2021 6.26 pm

  Fuziunea dintre Farul și Viitorul Constanța a fost oficializată luni, 21 iunie, la hotelul Iaki din stațiunea Mamaia, în cadrul unei conferințe de presă la care au asistat: Gheorghe Popescu,…

12 ian. 2021 12.33 pm

  Farul Constanța va întâlni formația de primă ligă, Chindia Târgoviște, în optimile Cupei României. Partida se va juca la Constanța, pe 10 februarie. Chindia Târgoviște ocupă locul…

01 iul. 2021 6.04 pm

  Farul Constanța a anunțat joi, 1 iulie, un nou transfer. Este vorba despre mijlocașul central, Romario Pires. Brazilianul a mai jucat în România pentru: FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, Petrolul…

01 iun. 2023 1.26 pm

Andrei Borza, jucătorul echipei constănțene în vârstă de 19 ani, este dorit de clubul Fulham din Premier League, potrivit publicației The Sun din Marea Britanie. Potrivit englezilor, se vorbește…