Ultimele stiri
-
Există, în această țară, oameni care și-au vândut sufletul pentru câteva privilegii pământești și care, după ce regimul criminal le-a cerut sânge și loialitate, s-au întors cu zâmbetul pe buze în lumina publică. Ei nu doar că au fost complici, ci au vânat pur și simplu libertatea altora. Aceasta este soarta lor morală. Un astfel de om este Ali Beazit, consilier local, apropiat al primarului Vergil Chițac, confirmat de instanță drept colaborator al Securității, prin decizia Curții de Apel București, la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Judecătorii au rostit cuvântul adevărului, iar el rămâne neatins de rușine… deocamdată.…
-
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța au fost alertate, în această seară, despre un incendiu izbucnit într-o casă situată pe strada Călugăreni nr. 22, unde se desfășurau cursuri de dans. În interiorul clădirii se aflau aproximativ 30 de persoane, care s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Intervenția echipajelor a fost rapidă, iar incendiul a fost lichidat la ora 19:01. În momentul de față, se efectuează verificări pentru a stabili cauzele care au dus la izbucnirea flăcărilor și eventualele pagube produse clădirii. ISU Constanța recomandă prudență în apropierea zonelor unde se desfășoară…
-
Primăria Constanța anunță continuarea lucrărilor la sistemul de iluminat public în mai multe zone ale orașului, în cadrul proiectului de eficientizare energetică. În perioada 23–27 martie, echipele tehnice vor acționa pe mai multe străzi și tronsoane, pentru modernizarea și punerea în funcțiune a noilor instalații: Strada Soveja – tronsoanele Lăpușneanu – Mamaia, Tomis – B.S. Delavrancea, B.S. Delavrancea – Baba Novac și Tomis – B.S. Delavrancea, unde se desfășoară lucrări de demontare a instalațiilor existente, montare a stâlpilor, instalarea corpurilor de iluminat și realizarea conexiunilor, Bulevardul Tomis – tronsoanele Soveja – Suceava și Suceava – Aurel Vlaicu, unde se execută…
-
Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, a anunțat rezultatele unui control efectuat la unitatea tip rulotă, deținută de firma COFFE MECHTA SRL, destinată comercializării de cafea. În urma verificărilor, inspectorii au identificat mai multe neconformități grave: Condiții igienice necorespunzătoare: pardoseala deteriorată împiedică o igienizare eficientă. Sistem impropriu de alimentare cu apă: apa reziduală este colectată în recipiente neconforme, iar sistemul nu asigură siguranța consumului. Întreținerea necorespunzătoare a echipamentelor frigorifice: garnituri murdare și depuneri masive de gheață. Chiuveta nefuncțională corespunzător: nu este racordată la apă curentă, iar evacuarea apei se face într-un bidon colector, favorizând acumularea de…
-
Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra pericolelor ascunse în spatele rețelelor Wi-Fi publice, frecvent utilizate în cafenele, aeroporturi sau alte spații aglomerate. Deși conexiunile gratuite la internet sunt extrem de convenabile, acestea pot deveni o poartă de acces pentru atacatori. Specialiștii avertizează că hackerii pot intercepta datele transmise de utilizatori sau pot crea rețele false, care imită hotspoturi legitime, pentru a fura informații sensibile. Conectarea la o rețea Wi-Fi nesecurizată poate expune date personale importante, de la parole și conturi de e-mail, până la informații bancare. În lipsa unor măsuri de protecție, utilizatorii pot deveni victime ale fraudelor…
-
În perioada 21–22 martie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, împreună cu formațiunile rutiere din județul Constanța, au desfășurat o acțiune specială pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor produse de viteza excesivă. Pe parcursul celor două zile, au fost aplicate 836 de sancțiuni contravenționale, dintre care 597 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, iar valoarea totală a amenzilor depășește 490.000 de lei. În urma depășirilor semnificative, 38 de permise de conducere au fost reținute pentru depășirea limitei cu peste 50 km/h, iar un permis a fost suspendat pentru depășirea cu peste 70 km/h. Totodată, au fost…
-
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea au desfășurat, pe 22 martie, o amplă acțiune rutieră pe DN22/E87, în zona localității Baia, la limita cu județul Constanța, pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor. Acțiunea s-a derulat în intervalul orar 15:00 – 18:00 și a avut un caracter preventiv-reactiv, vizând în special depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație. În cadrul controalelor, polițiștii au oprit aproximativ 85 de autovehicule și au efectuat 11 testări cu aparatul etilotest. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la circa 91.200 de lei.…
-
IULIUS lansează o nouă inițiativă națională dedicată soluțiilor concrete pentru dezvoltarea orașelor din România. Prima ediție a TILIA, Summitul Orașelor din România va avea loc la Iași între 23 și 24 aprilie 2026. Peste 300 de lideri din administrație, investiții și finanțare, arhitectură și societate civilă se reunesc la Iași pentru a discuta despre planificare urbană și mobilitate, parteneriate public-private și locuire accesibilă. BERD, unul dintre cei mai importanți investitori instituționali din România și lider în regenerare urbană și real estate sustenabil, se alătură TILIA ca partener strategic pentru a aduce soluții practice, gata de finanțare pentru orașe mai verzi…
-
Un incident cu potențial infracțional a avut loc astăzi, în jurul orei 14:00, în zona Gara Constanța, unde un bărbat de 29 de ani a atras atenția jandarmilor aflați în patrulare. Potrivit Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, tânărul încerca să vândă unor taximetriști un telefon mobil și încărcătorul acestuia, existând suspiciuni privind proveniența bunurilor. Jandarmii au intervenit, l-au legitimat și au efectuat un control corporal. În urma verificărilor, asupra bărbatului au fost descoperite șase bile din staniol care conțineau o substanță vegetală de culoare verde, susceptibilă a avea efecte psihoactive. Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității pentru întocmirea…
-
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de urgență care vizează combaterea importurilor ilegale de deșeuri mascate drept produse second-hand. Autoritățile anunță măsuri drastice pentru a opri transformarea României într-o destinație pentru bunuri neconforme și periculoase. Ministra mediului, Diana Buzoianu, a transmis un mesaj ferm: „România nu este groapa de gunoi a nimănui”. Oficialul a subliniat că, în urma controalelor din teren, s-a constatat că numeroase produse introduse în țară ca fiind reutilizabile ajung, în realitate, deșeuri abandonate sau arse ilegal. Proiectul propus de minister introduce reguli clare pentru toate produsele second-hand care…
