Ultimele stiri

Constanța și alte județe, sub cod portocaliu de ninsori și viscol!

Sursă foto: dailybusiness.ro

Administrația Națională de Meterologie (ANM) a actualizat în urmă cu puțin timp codurile de vremea rea. Astfel, Dobrogea intră sub cod portocaliu de ninsori și viscol.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme severă valabilă în intervalul 18 februarie, ora 10:00 – 19 februarie, ora 10:00, care anunță temperaturi negative la nivel național, ninsori viscolite și intensificări puternice ale vântului în special în jumătatea de est a țării.

Potrivit meteorologilor, vremea se va menține deosebit de rece în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 și 0 grade. Minimele vor fi negative în toată țara, situându-se între -8 și 1 grad. În est va continua să ningă viscolit, iar vântul va avea viteze de 50–70 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor ajunge la 70–90 km/h, ceea ce va determina scăderea semnificativă a vizibilității. Se va depune un nou strat de zăpadă, cu grosimi medii de 10–20 de centimetri, iar în sud-est cantitățile de apă vor ajunge la 10–15 l/mp și izolat peste 20 l/mp.

Pe lângă informarea generală, ANM a emis mai multe avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu.

Un Cod Galben de ninsori viscolite și depuneri de zăpadă este valabil marți, între orele 10:00 și 23:00, în jumătatea sudică a Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei și în Carpații Meridionali și de Curbură. În aceste regiuni va ninge temporar viscolit, se va depune strat de zăpadă de 10–15 centimetri, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.

Tot Cod Galben, dar pentru intensificări ale vântului, a fost emis pentru județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde rafalele vor atinge 50–70 km/h.

Pentru județul Ilfov și municipiul București a fost instituit Cod Portocaliu de ninsoare, valabil până la ora 16:00. Meteorologii avertizează că va continua să ningă, iar stratul total de zăpadă va depăși 50 de centimetri.

Un alt Cod Portocaliu, valabil până la ora 23:00, vizează județele Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța. În aceste zone va ninge consistent, cu depuneri de 20–25 de centimetri de zăpadă, iar vântul va sufla cu 60–80 km/h. Se va produce viscol puternic, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Meteorologii avertizează că fenomenele pot produce blocaje în trafic și dificultăți în desfășurarea activităților zilnice, recomandând populației să urmărească actualizările oficiale și să evite deplasările în zonele afectate de viscol puternic.

    

Lasati un comentariu