Eechipele RAJA desfășoară, astăzi, 9 ianuarie 2026, în intervalul 14.00 –20.00, lucrări de urgență pentru remedierea unei avarii apărute la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, situată pe strada Prundului din orașul Cernavodă, județul Constanța.
Pe durata intervenției, alimentarea cu apă potabilă este sistată în cartierul Columbia. Reprezentanții RAJA își cer scuze consumatorilor afectați pentru disconfortul creat și precizează că echipele depun eforturi pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.
De asemenea, la reluarea furnizării, apa poate prezenta temporar modificări de aspect, precum turbiditate sau colorare. În aceste condiții, utilizatorii sunt sfătuiți să folosească apa doar în scopuri menajere până la revenirea la parametri normali.



