Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs pe DN3, între Basarabi și Cobadin.
Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au fost solicitate să intervină pe DN 3, între Basarabi și Cobadin, acolo unde o dubă și un autoturism s-au ciocnit.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD B și un echipaj SAJ B2.
Accidentul s-a soldat cu două victime: șoferul autoturismului, care prezintă traumatisme ale membrelor superioare și traumatism craniofacial, transportat la spital și șoferul dubei, care prezintă traumatism toracic, care refuză transport spital”, a declarat dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa.



