Ultimele stiri

Un tânăr de 23 de ani din Techirghiol a fost reținut după ce a sustras prin violență un telefon mobil și 200 de lei

Sursă foto: mytex.ro

La data de 23 decembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirgiol, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 23 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Astfel, la data de 21 decembrie, în jurul orei 21.30, acesta ar fi deposedat, prin violență, un bărbat de 48 de ani, de un telefon mobil și suma de 200 de lei, pe strada Dr. Ion Tătăranu.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 23 decembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.