Ultimele stiri

Directorul general al CNAIR: Paşi importanţi pentru infrastructura rutieră din Dobrogea. Vor fi construite drumuri importante în judeţele Constanţa şi Tulcea

Sursă foto: Cristian Pistol

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat, astăzi, printr-o postare pe Facebook că au fost făcuţi paşi importanţi pentru infrastructura rutieră din Banat, Muntenia şi Dobrogea.

Am avizat, astăzi, în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al CNAIR mai multe documente necesare construcției unor drumuri importante în județele Timiș, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța.

– Studiul de Fezabilitate pentru Varianta Ocolitoare Timișoara Vest (aproximativ 14 km) cars va fi construită la profil de drum național cu două benzi pe sens și va avea un impact important atât pentru economia Județului Timiș, cât și pentru cea a Municipiului Timișoara.

Valoarea estimată pentru construcția acestei variante ocolitoare (finanțată prin fonduri europene nerambursabile) este de 2,28 miliarde de lei (cu TVA).

După semnarea contractului, antreprenorul va avea la dispoziție 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor.

– Drumul Expres Buzău – Brăila (aproximativ 111,6 km) a cărei variantă de traseu a fost avizată. Acest Drum Expres va tranzita județele Buzău și Brăila.

Acest drum expres va asigura inclusiv conexiunea cu Autostrada A7 Ploiești – Buzău (km 55) și cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.

– Varianta de traseu a Drumului Expres Brăila – Tulcea (aproximativ 61,6 km) a fost avizată tot astăzi.

Acest drum expres va asigura la rândul său conexiunea cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila dar și cu drumul expres Constanța –Tulcea.

– Alternativa  Techirghiol (lungime de 30,59 km) , pentru care astăzi a fost avizat Studiul de Fezabilitate, va fi construită la profil de autostradă. Această nouă autostradă va asigura o legătura rapidă între Autostrada de Centură a Constanței (A4) și sudul litoralului românesc.

Valoarea estimată pentru construcția acestui proiect (finanțată prin fonduri europene nerambursabile) este de 4,85 miliarde de lei (cu TVA).

Pentru construcția acestui obiectiv vor fi alocate 36 de luni”; a scris Cristian Pistol, pe Facebook.