Ultimele stiri

Jurnalist Recorder: DNA a deschis dosarul „Mana cerească” în care Înaltpreasfințitul Teodosie a fost filmat cu camera ascunsă

Sursă foto: captură video Recorder

Jurnalistul Recorder Alex Nedea a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că procurorii DNA Constanța s-au autosesizat după reportajul “Corupție în numele Domnului”, în care apare şi Înaltpreasfințitul Teodosie. DNA a deschis dosarul „Mana cerească” şi sunt cercetate infracțiunile de „cumpărare de influență” și „complicitate la cumpărare de influență”.

Citeşte şi: RECORDER. ÎPS Teodosie acceptă propunerea unui fals om de afaceri de a primi o finanțare de la bugetul statului în schimbul unui comision de 20%

„Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție- biroul teritorial Constanța s-au autosesizat săptămâna trecută, imediat după publicarea investigației Recorder „Corupție în numele Domnului”. Sunt cercetate infracțiunile de „cumpărare de influență” și „complicitate la cumpărare de influență”.

Petrică Leașcu, un preot slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, a vrut să demonstreze corupția din interiorul sistemului de finanțare a unităților de cult. S-a dat drept un om de afaceri cu influență la București și a filmat cu camera ascunsă cum Înaltpreasfințitul Teodosie și consilierul economic al Arhiepiscopiei Tomisului promit un comision de 20% în schimbul obținerii, prin trafic de influență, a unei sume de 800.000 de lei din fondurile publice de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Vom continua să urmărim evoluția acestui caz”, a scris jurnalistul, pe pagina lui de Facebook.

Lasati un comentariu