De astăzi, începe Postul Crăciunului, denumit și Postul Nașterii Domnului, şi se sfârșește la data de 24 decembrie, în Ajun de Crăciun. Acest post durează 40 de zile, fiind unul lung și greu.
Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie și ține 40 de zile, până pe data de 24 decembrie, timp în care credincioșii își amintesc de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, prin post, enoriașii se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria, scrie digi24.ro.
Potrivit Bisericii, în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, și 20 decembrie, când se face pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul, credincioșii au dezlegare la pește.
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
Tradiția ne spune despre postul Crăciunului că ar fi fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun, fiindcă tăiase mâinile bătrânei Crăciunoaie, nevasta sa, care moșise pe Maica Domunului.
Postul Crăciunului se ține în cinstea Fecioarei Maria, care fugea și se acundea de rușine că se simțea fără vină grea, cu Mântuitorul Hristos. De asemenea, postul Crăciunului este considerat de Biserica Ortodoxă o pregătire a credincioșilor pentru bucuria sărbătorii Nașterii Mântuitorului.
Conform tradiției, în duminica de Lăsata Secului creștinii petrec în familie, desfătându-se cu mâncăruri din cele mai alese, după care în prima zi a postului Crăciunului vor începe ritualurile de purificare și vor spune rugăciuni pentru iertarea păcatelor.
La începutul postului se realizează și ofrandele rituale, dedicate, mai ales, păsărilor cerului.
Un vechi obicei ne spune că de Lăsatul Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Acest obicei se practică deoarece se crede că vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele.
În postul Crăciunului se realizează și practici de magie premaritală sau chiar practici oculare, astfel fetele nemăritate trebuie să adune câte o surcină în fiecare zi a postului, iar în Ajunul Crăciunului vor fierbe crupe fără sare. Aceste crupe după ce sunt fierte le vor pune pe masă pentru ca seara venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospăta.
Totodată se obișnuiește ca la intrarea în postul Crăciunului, mai exact după Lăsatul Secului, toate oalele să fie puse cu gura în jos , pentru ca cei ai casei să fie feriți de orice pagubă sau boală.
O superstiție a postului Crăciunului ne spune că dacă în postul Crăciunului e vreme moale, atunci primăvara vor fi multe ploi.
În postul Crăciunului vor începe și șezătorile, unde femeile, dar și fetele tinere, se vor întâlni pentru lucru, în același timp combinând munca cu distracția, fiindcă în cadrul șezătorilor se vor derula și numeroase obiceiuri cu carater distractiv.
Postul Crăciunului este deosebit de important în religia ortodoxă, deoarece ne pregătește, pe noi creștinii, pentru primirea cum se cuvine a Mântuitorului Iisus. De asemenea, postul este de folos atât pentru suflet cât și pentru trup, fiindcă întărește trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ușurează și curăță sufletul. Cu alte cuvinte: “Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului”!.
Dezlegare la pește
- Marți, 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
- Joi, 23 noiembrie, 23 Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei și Grigorie, ep. Acragandelor
- Sâmbătă, 25 noiembrie, Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului; † Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie
- Duminică, 26 noiembrie, Sfântul Stelian – Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 8, voscr. 3
- Joi, 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei; Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei
- Sâmbătă, 2 decembrie, Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropi; Sf. Porfirie Cavsocalivitul; Sf. Ier. Solomon, arhiep. Efesului
- Duminică, 3 decembrie, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica – Ap. II Corinteni VI, 1-10Ev. Matei XXV, 14-30glas 1, voscr. 4
- Luni, 4 decembrie, Sf. M. Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin
- Marți, 5 decembrie, Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie
- Miercuri, 6 decembrie, Sf. Ier. Nicolae, arhiep. Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni
- Joi, 7 decembrie, Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș; Sf. Ier. Ambrozie, ep. Mediolanului (Milano)
- Sâmbătă, 9 decembrie, Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociță Ana, mama Proorocului Samuel
- Duminică, 10 decembrie, Sf. Mc. Mina, Ermoghen și Evgraf. Duminică a XXVII-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove); Ap. Efeseni VI, 10-17; Ev. Luca XIII, 10-17; glas 2, voscr. 5
- Marți, 12 decembrie, Sf. Ier. Spiridon, ep. Trimitundei, făcătorul de minuni
- Sâmbătă, 16 decembrie, Sf. Prooroc Agheu; Sf. Teofana, împ.
- Duminică, 17 decembrie, Sf. Prooroc Daniel și Sf. trei tineri: Anania, Azaria și Misail. Duminică a XXVIII-a după Rusalii (a Sf. Strămoși; Pilda celor poftiți la cină); Ap. Coloseni III, 4-11; Ev. Luca XIV, 16-24; glas 3, voscr. 6
- Luni, 18 decembrie, Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe; Sf. Ier. Modest, arhiep. Ierusalimului
Dezlegare la ulei și vin
- Joi, 16 noiembrie, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei
- Sâmbătă, 18 noiembrie, Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu
- Duminică, 19 noiembrie, Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam
- Marți, 28 noiembrie, Sfântul Ștefan cel Nou; Sfântul Mucenic Irinarh
- Miercuri, 13 decembrie, Sf. Ier. Dosoftei, mitr. Moldovei; † Sf. M. Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia, fecioara din Siracuza
- Joi, 14 decembrie, Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie
- Marți, 19 decembrie, Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Cuv. Aglaia, Sf. Ier. Grichentie, ep. Etiopiei;
- Joi, 21 decembrie, Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle
- Sâmbătă, 23 decembrie, Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei (Sâmbăta dinaintea Nașterii Domnului)
- Duminică, 24 decembrie, Sf. Mc. Eugenia (Ajunul Crăciunului)
Sursă: digi24.ro, traditii-superstitii.ro



