Ultimele stiri
-
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, urmărit de autorități, a fost depistat de polițiștii din Mangalia și dus în penitenciar, după ce pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Intervenția a avut loc pe 5 februarie, când polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Mangalia au reușit să-l identifice pe individ, condamnat definitiv de Judecătoria Mangalia la 2 ani și 2 luni de detenție pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. După identificare, bărbatul a fost preluat de oamenii legii și escortat în Penitenciarul Poarta Albă, unde va executa pedeapsa stabilită de instanță.
-
Dumitru Cușu, omul de afaceri care a deținut restaurantul The View din zona Poarta 1, cunoscut anterior drept Vraja Mării, a murit joi noapte, în jurul orei 23.00. Acesta urma să împlinească 71 de ani în luna martie. Dumitru Cușu s-a retras din activitatea profesională, după ce a fost diagnosticat cu o boală gravă. Starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultima perioadă. Decesul a survenit la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, unde era internat la Terapie Intensivă. Dumitru Cușu a fost una dintre figurile cunoscute ale mediului de afaceri constănțean. De-a lungul timpului, a administrat mai multe unități turistice,…
-
Tribunalul Constanța a respins acțiunea în instanță formulată de directorul Confort Urban, Stere (Teo) Hira, împotriva consilierului local independent Felicia Ovanesian, prin care acesta solicita despăgubiri morale în valoare de 250.000 de lei pentru presupuse fapte de defăimare în mediul online. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 6 februarie, pe fondul cauzei și nu este definitivă. Stere Hira, membru PNL și director al societății Confort Urban, a reclamat în fața instanței că ar fi fost ținta unei „campanii de denigrare” desfășurate de Felicia Ovanesian pe rețelele de socializare. Potrivit cererii de chemare în judecată, acesta susținea că, începând cu anul 2023,…
-
Perechea Elena Zaharia/Darius Movileanu a câştigat, vineri, medalia de aur la dublu mixt la WTT Feeder Cappadocia 2026, competiţie de tenis de masă care se desfăşoară în Turcia. Perechea tricoloră a devenit campioana probei de dublu mixt, după ce a reuşit a treia victorie pe tablou, cu o prestaţie convingătoare şi în finală. Favoriţii #2, Elena Zaharia/Darius Movileanu, i-au întâlnit pe favoriţii #3, Abdullah Yigenler/Ece Harac (Turcia). Sportivii români au crescut nivelul jocului de la un set la altul, iar în a doua parte a finalei au propus cele mai bune combinaţii de lovituri. Tricolorii au cucerit aurul cu scorul…
-
Premierul Ilie Bolojan a transmis o scrisoare oficială președintei Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, în contextul dezbaterii privind legea pensiilor magistraților, contestată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Documentul vizează consecințele financiare pe care le-ar putea suporta România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în condițiile în care Curtea urmează să se pronunțe asupra sesizării la data de 11 februarie 2026. În scrisoare, șeful Executivului informează că, potrivit evaluării preliminare a Comisiei Europene, Jalonul 215 – privind intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale – este considerat neîndeplinit, ceea ce…
-
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea a 3 infracțiuni de tâlhărie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Postul de Poliție Ciocârlia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un minor, de 17 ani, suspectat de comiterea faptelor. Astfel, la data de 4 ianuarie, cel în cauză ar fi sustras de la un tânăr, de 17 ani, prin amenințarea cu acte de violență, suma de 100 de lei. De asemenea, la data de 30 ianuarie, minorul suspectat l-ar fi constrâns, pe același tânăr, prin amenințarea cu acte de violență, să îi predea un portofel…
-
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că au fost retrase de pe piaţă noi formule de lapte praf pentru sugari, ca urmare a posibilei prezenţe a cereulidei, o toxină care poate fi produsă de bacteria Bacillus cereus în condiţii de nerespectare a Bunelor Practici de Fabricaţie (GMP). De această dată, sunt vizate de rechemare produsele Aptamil AR, 300 de grame, cu date de expirare 23.07.2026 | 22.08.2026 | 12.09.2026 | 25.03.2027, Aptamil NUTRI-BIOTIK 1, 800 de grame, cu date de expirare 14.07.2026 | 06.08.2026 | 05.09.2026 | 17.10.2026 | 13.11.2026 | 27.11.2026, şi 1.200 de…
-
Un oficial militar rus de rang înalt a fost rănit vineri într-un bloc din Moscova, după ce o persoană neidentificată a tras mai multe focuri de armă, anunță Comitetul rus de anchetă, citat de AFP. Victima, generalul Vladimir Alekseiev, în vârstă de 64 de ani, adjunct al șefului GRU, generalul Igor Kostiukov, a fost spitalizată. Autorul atacului a fugit de la locul faptei. O anchetă a fost deschisă pentru „tentativă de asasinat” și „trafic de arme”, fără ca autoritățile să ofere, deocamdată, detalii despre posibilele motivații sau piste. Potrivit biografiei oficiale, generalul Alekseiev s-a remarcat în operațiuni de informații în…
-
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unor controale efectuate asupra a două autovehicule, peste 1.000 de parfumuri, articole vestimentare și de încălțăminte, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 940.000 de lei. Primul caz a fost înregistrat la data de 01.02.2026, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 38, au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. În urma verificărilor, au fost descoperite 61 de parfumuri, articole vestimentare și de…
-
Constanța își ia rămas bun de la o personalitate apreciată în domeniul juridic. Avocata Isabela Cristina Bucur, membră a Baroului Constanța, a încetat din viață, lăsând în urmă un gol imens în rândul colegilor, prietenilor și familiei. Pe rețelele de socializare, prietenii și colegii au transmis mesaje emoționante, evocând profesionalismul și calitățile umane remarcabile ale avocatei: Nu sunt cuvinte care să redea durerea pierderii unui prieten drag, a unui om de o calitate excepțională, un avocat cu o minte ingenioasă, o femeie cu un suflet cald și cu o capacitate de înțelegere extraordinară! Cea care a fost și va rămâne,…
