Ultimele stiri

Constanta TV prezintă filmul documentar „Reședințele Regale de la Marea Neagră – Casele de Vis ale Regilor și Reginelor României”

SÂMBĂTĂ, 15 OCTOMBRIE 2022, ORA 19:00, CONSTANTA TV vă invită să urmăriti filmul documentar „Reședințele Regale de la Marea Neagră – Casele de Vis ale Regilor și Reginelor României

În urmă cu 100 de ani, pe data de 15 octombrie 1922, la Alba Iulia a avut loc unul dintre cele mai importante momente simbolice din Istoria României. În catedrala ortodoxă a orașului, ridicată în numai nouă luni de zile, s-a desfășurat Ceremonia Încoronării Regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari, regi ai tuturor românilor!
Festivitatea a reprezentat momentul culminant al unui complex proces de constituire a unui stat reîntregit după secole, a unui regat ce își aducea între granițele sale toate provinciile locuite de către români și care mult timp se aflaseră sub stăpânirea altor puteri. Încoronarea de la Alba Iulia a fost continuarea logică și finală a unor evenimente anterioare deosebite: succesele militare din Primul Război Mondial, și cele politice, Unirea Transilvaniei cu România, din 1 decembrie 1918, a Bucovinei și a Basarabiei, negocierile de pace – finalizate la Paris în 1920.

Cu ocazia Centenarului acestui moment epocal din istoria țării noastre, Constanța TV, vă invită să urmăriți, în premieră și în exclusivitate, filmul documentar „Reședințele Regale de la Marea Neagră – Casele de Vis ale Regilor și Reginelor României”, o producție realizată de Imago Studio, Asociația Tomis Media și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).

Filmul a fost realizat ca parte componentă a unui amplu proiect cultural, „Reședințele Regale de la Marea Neagră – Casele de Vis ale Regilor și Reginelor României”, derulat de către MINAC împreună cu partenerii săi, în ultimul an și jumătate.

În cadrul acestui proiect ce a presupus numeroase alte activități, Constanța TV a fost partenerul media al MINAC și a realizat o serie de emisiuni tematice (Castelul de la Balcic, Cuibul Reginei – Port Constanța, Palatul Regal- Constanța și Pavilionul Regal – Mamaia,) difuzate în cadrul emisiunii „Cronici Dobrogene”. Emisiunile menționate au fost urmate de realizarea filmului de față.

Produsul media a fost realizat după un scenariu de dr. Delia Roxana Cornea (autorul cărții „Reședințele Regale de la Marea Neagră – Casele de Vis ale Regilor și Reginelor României”) și Cristian Cealera, ambii reprezentanți ai MINAC. Directorul de imagine al filmului este Constantin Țițineanu, în timp ce montajul, grafica și sunetul sunt semnate de Cristian Broască.

Filmul prezintă într-o succesiune cronoligică evoluția celor patru reședințe regale din Dobrogea (două din orașul Constanța, una din stațiunea Mamaia și una din localitatea Balcic, Bulgaria). Producția îmbină interviuri, filmări cu drona, precum și o serie de fotografii și mărturii inedite de epocă.

Alte articole

01 feb. 2023 5.25 pm

Un jandarm constănțean a intervenit pentru a stinge un autoturism care luase foc într-o intersecție din Constanța. Daniel, aflat în timpul serviciului, a observat în trafic o mașină de sub care…

16 feb. 2021 1.35 pm

UPDATE: O comisie de verificare a IGSU se va deplasa la Constanța „Ca urmare a informațiilor nou apărute în cazul incendiului produs astăzi în municipiul Constanța, facem precizarea că inspectorul…

03 mart. 2025 4.22 pm

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a implementat, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, proiectul Sustainable Future Network: Building a Greener Tomorrow Together (SFN), finanțat de…

27 feb. 2023 4.46 pm

  Duminică, 26.02.2023 a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au descoperit, în două centre comerciale din municipiul Constanţa, doi comercianţi care ofereau…

01 nov. 2024 10.54 am

Destinația Mamaia Constanța, în parteneriat cu Opera Națională din București, anunță cu mândrie desfășurarea spectacolului de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, în seara…

03 iun. 2024 11.12 am

Primăria Constanța a transmis luni, 3 iunie, prin intermediul unui comunicat de presă, că microciparea și sterilizarea sunt soluțiile optime pentru rezolvarea problemei animalelor cu sau fără…