Ultimele stiri

Frații Mazăre, condamnați la închisoare, au fost învoiți pentru a participa la înmormântarea mamei lor (surse)

Sursa foto: Facebook/ Alexandru Mazăre

 

Frații Radu și Alexandru Mazăre au primit învoire pentru a participa la înmormântarea mamei lor, potrivit unor surse judiciare ale G4media.

Context:

Gabriela Victoria Mazăre, mama fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, a murit în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut vineri, 13 mai, de fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.

Alexandru Mazăre este închis la penitenciarul Rahova, în timp ce fratele său, Radu Mazăre își ispășește pedeapsa la Jilava.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul ce vizează campusul social Henri Coandă din Constanța. 

Fratele său, Radu Mazăre ispășește o pedeapsă de nouă ani în dosarul retrocedărilor din Mamaia, după ce a fost condamnat definitiv în februarie 2019.