Asociația Elevilor din Constanța semnalează că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, „vrea să taie transportul gratuit al elevilor”, după o intervenție a acestuia la Antena 3.
Iată postarea AEC:
„Sorin Cîmpeanu recunoaște în direct la Antena 3 că vrea să taie transportul gratuit al elevilor. Naveta elevilor și facilitățile pentru elevi vor rămâne pe hârtie din cauza Guvernului și a bătăii de joc.
Menționăm faptul că în proiectul de buget al anului 2021 nu au fost prevăzuți bani pentru transportul elevilor.
Atașăm ordonanța de urgență pregătită, care confirmă cele spuse de ministrul educației”.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat duminică, la Antena 3, că ministerul va deconta naveta elevilor din momentul adoptării bugetului pe anul 2021.
„E foarte bine că transportul elevilor va fi achitat integral, pentru prima oară. Va fi decontat integral, naveta din bugetul Ministerului Educației, transportul local, din bugetul autorităților locale și transportul feroviar și cu metroul din București, cu bugetul Ministerului Transporturilor. Ministerul Educației va deconta această navetă din momentul adoptării bugetului. Prin școală ajung banii la elevi. Naveta este decontată prin minister”, a spus ministrul la Antena 3.
Sorin Cîmpeanu a mai punctat că legea 226, adoptată în Monitorul Oficial în 30 octombrie 2020, trebuie rezolvată rapid, deoarece se specifică că transportul se decontează nereglementat, iar Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice trebuie să o „reglementeze urgent”.
„Există probleme cu aplicarea legii 226, care trebuie rezolvare rapid, pentru că legea 226 spune că se decontează transportul nereglementat, adică este în afara legii și există dificultăți cu decontarea a ceva ce este nereglementat. Soluția este reglementarea urgentă, prin organismul care are în atribuție acest lucru, ANRSC”, a mai declarat ministrul Educației.

În draftul Ordonanței de Urgență pentru bugetul din 2021, se arată că elevii nu mai beneficiază de gratuitate, ci de „tarif redus cu minimum 50% la transportul local, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic”.
Accesează draftul aici: OUG masuri buget 2021 feb 10
La Legea 226, la articolul 84, alin.1, se specifică că elevii „beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”.

Iată articolul integral:
Articolul 84
(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.
(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.
(1^3) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.