Ultimele stiri

Grefierii din instanțe și parchete anunță proteste. Activitate suspendată parțial între 2 și 5 iunie

Sursă foto: Freepik.com

Grefierii din instanțe și parchete vor suspenda parțial activitatea în perioada 2–5 iunie 2026, ca formă de protest față de prevederile incluse în noul proiect al legii salarizării, a anunțat Sindicatul Grefierilor „Dicasterial”.

Potrivit sindicaliștilor, în intervalul orar 08:00–12:00, în toate cele patru zile, activitatea din instanțe și parchete va fi redusă, iar programul cu publicul va funcționa la jumătate. În acest interval vor fi soluționate doar cauzele urgente, prevăzute de lege.

De asemenea, în data de 4 iunie 2026, între orele 08:00–12:00, activitatea va fi oprită complet, pe durata consultărilor organizate pentru familia ocupațională „Justiție”, măsură justificată de sindicat ca formă de protest față de modul în care proiectul legislativ tratează personalul auxiliar și conex din sistemul judiciar.

În perioada 2–5 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate, cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente (…) În data de 4 iunie 2026, activitatea va fi oprită total, se arată în comunicatul transmis de Sindicatul Grefierilor „Dicasterial”.

Decizia a fost luată în urma unei adunări generale extraordinare a membrilor de sindicat. Totodată, pentru data de 5 iunie este programată o nouă reuniune, în cadrul căreia vor fi stabilite eventuale forme suplimentare de protest, în funcție de discuțiile purtate la Ministerul Muncii.

Sindicatul anunță și participarea la acțiunile de protest organizate de Federația Publisind, exprimându-și nemulțumirea față de proiectul legii salarizării și impactul acestuia asupra personalului din sistemul judiciar.

Reprezentanții „Dicasterial” critică forma actuală a proiectului, susținând că aceasta nu reflectă complexitatea și responsabilitățile funcțiilor din sistem și avertizează că menținerea actualelor grile de salarizare poate genera noi litigii și costuri suplimentare pentru bugetul public. Sindicatul își exprimă totodată solidaritatea față de magistrați și celelalte categorii profesionale din justiție care au anunțat nemulțumiri similare privind proiectul de lege.

Lasati un comentariu