Ultimele stiri

Ministrul Educației butona pe telefon în timp ce o elevă ținea un discurs în lacrimi. „Mă trezisem la ora 2:00”

Woman speaking into a microphone at a formal meeting, ornate wood paneling behind her (left).

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat că va renunța la salariul aferent zilelor rămase din mandatul său și va direcționa suma către Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie”, în urma controverselor apărute în spațiul public.

Decizia vine după reacțiile critice generate de prezența sa la o dezbatere organizată în Parlament, unde a fost surprins în timp ce consulta telefonul mobil în timpul discursului susținut de o elevă de clasa a V-a, eveniment dedicat sănătății mintale a copiilor și tinerilor.

Într-o postare publicată pe Facebook, ministrul a transmis că regretă dacă gestul său a fost interpretat ca o lipsă de respect și a făcut apel la analiza contextului complet al evenimentului, menționând că intervenția elevei nu i-a fost adresată în mod direct, ci tuturor participanților.

Dimian a precizat că a participat la mai multe activități în aceeași zi și că a fost nevoit să gestioneze simultan mai multe urgențe administrative, inclusiv documente și proiecte aflate în termen-limită. Acesta a explicat că prezența sa la dezbatere a fost limitată de programul încărcat și că a fost reprezentat și de un secretar de stat din minister.

Oficialul a mai afirmat că evenimentul a fost o masă rotundă cu peste 100 de participanți și nu un dialog direct cu ministrul, subliniind că a încercat să rămână prezent pe parcursul discuțiilor și să asculte intervențiile elevilor și specialiștilor.

În același mesaj, Mihai Dimian a transmis că își asumă funcția publică într-o perioadă dificilă și că acțiunile sale sunt motivate de dorința de a îmbunătăți sistemul educațional, nu de considerente de imagine.

Lasati un comentariu