Ultimele stiri

VIDEO Nicușor Dan, declarații din Armenia: România va continua să păstreze direcția pro-europeană

Man in a dark suit and blue tie speaks at a microphone during a press conference, with a blue backdrop featuring European Political Community logos.

Președintele Nicușor Dan a participat la cea de VIII-a reuniune a Comunității Politice Europene, în capitala Armeniei, Erevan. Evenimentul are în centru unitatea și stabilitatea în Europa și continuă tradiția organizării în alternanța summit-urilor între state membre ale Uniunii Europene și state partenere.

Preşedintele Nicuşor Dan a dat asigurări că, indiferent de rezultatul votului de la moţiunea de cenzură, România va continua să păstreze traiectoria occidentală, iar statul va continua să funcţioneze

UPDATE

Șefii de stat și de guvern au discutat la Erevan despre modalitățile de a coopera mai strâns și de a-și coordona acțiunile pentru consolidarea rezilienței democratice, promovarea conectivității și întărirea securității economice și energetice. Șeful statului a organizat o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale. De asemenea, Nicușor Dan a coprezidat, alături de președintele Muntenegrului, o masă rotundă dedicată dezinformării și amenințărilor hibride.

La summit s-a discutat, în principal, despre securitatea energetică, reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, războiul din Ucraina, dar și despre sprijinul pentru reformele democratice ale Armeniei. În marja Summitului de la Erevan, eveniment la nivel înalt dedicat Coridorului Vertical de Gaze și rolului acestuia în consolidarea securității energetice regionale, șeful statului a transmis că liderii prezenți au căzut de acord asupra unui mesaj central: diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de tranzit nu mai este opțională, ci reprezintă o necesitate strategică.

Potrivit președintelui, România are un rol important în acest proiect, prin poziția sa geografică, infrastructura de care dispune și angajamentul ferm față de parteneriatul transatlantic.

Nicușor Dan a subliniat că proiecte precum Coridorul Vertical nu înseamnă doar transport de gaze, ci contribuie la întărirea legăturilor dintre Statele Unite și Europa și la stabilitatea regională.

Diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de tranzit nu este opțională; este o necesitate strategică, a transmis președintele României.

Coridorul Vertical de Gaze este considerat un proiect important pentru reducerea dependenței energetice și pentru creșterea securității aprovizionării în regiune.

Lasati un comentariu