Preşedintele AUR, George Simion, a declarat luni că, în momentul în care vor avea strânse minim 233 de semnături, moţiunea de cenzură va fi depusă.
AUR întreprinde toate măsurile pentru a da jos această guvernare, pentru a da jos această coaliţie care a adus doar sărăcie. Sărăcie pentru cetăţeni, sărăcie pentru firmele româneşti, lipsa unei strategii de ţară. Singura strategie pe care România o are, prin actuala coaliţie sau defuncta coaliţie, este să se împrumute extern cât mai mult. Am ajuns să fim şi condiţionaţi, în fel şi chip, pentru banii pe care îi luăm împrumut. Nu se poate aşa ceva, mergem cu paşi repezi spre faliment”, a declarat George Simion la Parlament.
Preşedintele AUR a arătat că ”decizia AUR este de a da jos Guvernul Bolojan”.
În acest sens, vom iniţia, alături de celelalte partide care semnează moţiunea de cenzură, şi aici mă refer la toate formaţiunile şi la toţi parlamentarii interesaţi. În momentul în care vom avea strânse minim 233 de semnături, moţiunea de cenzură va fi depusă şi, dacă totul merge conform planului stabilit, pe data de 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan, un guvern care, în mod evident, nu mai are susţinere parlamentară”, a subliniat Simion.
Ar fi fost foarte bine ca, în perioada electorală, să se spună clar cine cu cine face coaliţii, cine cu cine va guverna şi care este strategia. Nu v-au spus vouă, românilor, care este strategia, nu v-au spus că vor îngheţa pensiile, nu v-au spus că vor tăia CASS-ul de la mame, nu v-au spus că vor mări TVA-ul, nu v-au spus că vor aduce sărăcia în România şi că se vor împrumuta cu miliarde şi miliarde şi miliarde de euro. Grija lor, chiar în acest moment în care vorbim şi facem acest anunţ, este cum să obţinem mai mulţi bani împrumut. Din ce îi vom plăti? Din vânzarea, la un preţ mult mai mic decât cel meritat, a activelor statului. Depunem această moţiune şi pentru a opri vânzarea activelor strategice ale românilor”, a spus Simion.
Aşadar, AUR va depune în cel mai scurt timp, şi mâine, dacă se vor strânge minim 233 de semnături, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan”, a anunţat Simion.
Liderul AUR a precizat că astăzi, la ora 12, în Biroul Permanent al Senatului şi la ora 13.30 în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, vor cere punerea pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului din partea Comisiilor Raportoare a legilor iniţiate de noi cu privire la reducerea numărului de parlamentari la 300, cu privire la eliminarea subvenţiilor de stat pentru partidele politice şi cu privire la alegerea primarilor în două tururi.
De asemenea, vom vota în birourile permanente şi în plenul Camerei Deputaţilor, şi a Senatului, pentru orice iniţiativă care vine în acest sens: să ajungem la 300 de parlamentari, nu la 380, 390, 300 şi un pic. 300, aşa cum au votat românii, pentru tăierea sau reducerea drastică, nu cu 20%, ci cu 95% a subvenţiei pentru partidele politice, pentru votul primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi”, a subliniat George Simion.
El a făcut apel la toate forţele politice să susţină demersul AUR.
Noi dialogăm cu toţi actorii politici, este timpul să ajungem la reconciliere naţională, este timpul să înţelegem că primează interesul cetăţenilor şi firmelor româneşti. Nu interesele de partid. De aceea ne punem în spatele poporului român şi vom face exact ceea ce am promis alegătorilor noştri. Alţi actori publici, alţi actori politici, precum Nicuşor Dan, nu-şi respectă electoratul şi fac alte jocuri şi acţionează în alt sens decât au spus în mod repetat. Noi în mod repetat am spus că vom depune această moţiune, că votăm orice moţiune. Fac un apel la toţi parlamentarii, indiferent de coloratură, să înţeleagă faptul că suntem într-o criză, că în primul şi în primul rând trebuie să reconstruim economia. În acest sens vom avea un pachet de legi adresat companiilor româneşti şi antreprenorilor români, pe care vrem să îl trecem rapid, cum am văzut că alte legi antinaţionale au trecut rapid prin Camera Deputaţilor şi prin Senat. Cerem respect pentru partidul AUR, pentru votanţii AUR, pentru toate opţiunile politice. Doar aşa putem oferi noi, la rândul nostru, respectul cuvenit”, a mai declarat George Simion.




