Ministerele Mediului și Economiei au inițiat un proiect de ordonanță de urgență care introduce reguli mult mai dure pentru importul de produse second-hand în România. Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Potrivit proiectului, niciun produs uzat – fie că este vorba despre haine, mobilier sau echipamente – nu va mai putea fi adus în țară fără să fie în prealabil curățat, dezinfectat și certificat de un operator autorizat. În cazul anvelopelor uzate, acestea vor putea fi comercializate doar dacă respectă standarde tehnice stricte de siguranță rutieră.
De asemenea, produsele considerate periculoase, descoperite la frontieră sau pe piața internă, vor fi returnate imediat în țara de proveniență, costurile fiind suportate integral de operatorul economic responsabil. Proiectul mai prevede că introducerea în România a produselor uzate cu scopul de a fi eliminate sau depozitate este interzisă și constituie infracțiune.
Cei care încalcă noile prevederi riscă amenzi de până la 100.000 de lei și chiar dosar penal. Ministrul Mediului a subliniat că produsele second-hand autentice vor putea fi în continuare comercializate, însă deșeurile mascate sub această formă vor fi oprite la graniță.
România nu mai poate fi tratată ca o destinație pentru produse periculoase sau neconforme, a transmis Diana Buzoianu, atrăgând atenția asupra importurilor din trecut, care includeau haine neigienizate, anvelope uzate și echipamente defecte.



