Ultimele stiri

Oprit de jandarmi după ce a condus un moped sub influența alcoolului și a provocat un accident

Ieri seară, în jurul orei 23:30, jandarmii din cadrul Detașamentului Medgidia, aflați în serviciu, au observat doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 20 de ani, care se deplasau haotic cu un moped pe strada Mihai Viteazul din municipiul Medgidia.

La un moment dat, conducătorul mopedului a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, după care și-a continuat deplasarea.

Jandarmii au intervenit și i-au interceptat pe cei doi bărbați. În urma legitimării, au constatat că persoana care conducea mopedul emana halenă alcoolică.

A fost solicitat sprijinul Poliției, iar un echipaj din cadrul Biroului Rutier Medgidia a procedat la testarea conducătorului, confirmând faptul că acesta era sub influența alcoolului.

În cauză au fost luate măsurile legale.

Lasati un comentariu

```