Vlad Jipa, consilier parlamentar în cadrul Direcției Județene Constanța a Autorității Electorale Permanente (AEP), și-a depus demisia, în contextul unei controverse privind utilizarea concediului medical și prezența sa în Emiratele Arabe Unite. Președintele AEP, Adrian Ţuţuianu, a confirmat primirea demisiei, subliniind însă că aceasta nu anulează răspunderea administrativă și disciplinară a angajatului.
Cercetarea disciplinară va continua conform procedurii interne, iar organele de cercetare penală vor fi sesizate, dacă va fi cazul”, a transmis AEP, adăugând că faptele lui Jipa sunt considerate incompatibile cu exercitarea responsabilă a funcției și afectează integritatea instituției.
În scrisoarea deschisă prin care și-a anunțat demisia, Jipa a explicat că pe 28 februarie se afla cu familia pe aeroportul din Abu Dhabi, pregătindu-se să revină în România, însă toate zborurile au fost anulate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Funcționarul a precizat că a contactat misiunea diplomatică a României și a revenit în țară pe 8 martie cu ajutorul unor companii private, fără a beneficia de repatriere oficială.
Jipa susține că solicitările sale în presă pentru sprijinul MAE au generat nemulțumirea președintelui AEP și declanșarea verificărilor.
Acțiunile au escaladat prin afirmațiile din conferința de presă a domnului președinte Ţuţuianu, care a spus că am «lovit» statul român prin aparițiile în media. Nu am fost contactat pentru a-mi exprima punctul de vedere”, a transmis Vlad Jipa.
Într-o conferință de presă precedentă, Adrian Ţuţuianu a precizat că, între 2023 și februarie 2026, AEP a înregistrat 1.130 de concedii medicale. Președintele instituției a remarcat că, în anii electorali, angajații nu folosesc frecvent concediul medical, datorită creșterii veniturilor din activitatea dublă. În cazul lui Jipa, Ţuţuianu susține că funcționarul era în concediu medical în perioada călătoriei, în timp ce acesta afirmă că se afla în concediu de odihnă.
Pe durata mandatului meu, nu va exista nicio formă de toleranță față de abateri de la normele statutului funcționarului public. Orice derapaj va fi sancționat prompt”, a subliniat Adrian Ţuţuianu.
AEP a reiterat că demisia lui Vlad Jipa nu îl exonerează de responsabilități și că ancheta internă va continua până la clarificarea completă a circumstanțelor.



