Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi oprită controlat vineri seara, pentru efectuarea unor lucrări de remediere în partea clasică a instalației. Anunțul a fost făcut de Societatea Națională Nuclearelectrica, printr-un raport transmis Bursei de Valori București.
Potrivit companiei, măsura este necesară pentru realizarea unor intervenții tehnice la componente din zona clasică a centralei, fără a afecta partea nucleară a instalației.
SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat în seara zilei de 6 martie 2026. Oprirea controlată a Unității 1 este necesară pentru efectuarea unor lucrări de remediere în partea clasică a centralei, fără impact în partea nucleară, se arată în raportul transmis investitorilor.
Reprezentanții companiei precizează că atât oprirea controlată a reactorului, cât și lucrările programate se desfășoară în conformitate cu procedurile de operare ale centralei nucleare.
Totodată, Nuclearelectrica subliniază că intervențiile nu afectează securitatea nucleară, personalul centralei sau mediul înconjurător. Lucrările vor fi realizate de echipele tehnice ale centralei, iar reactorul va fi repornit după finalizarea intervențiilor și efectuarea verificărilor necesare.



