PNL anunţă joi că a luat act de declaraţiile lui Grindeanu privind consultarea din partid privind păstrarea coaliţiei în această formă sau într-o formă mai restrânsă, fără USR şi fără premierul Ilie Bolojan şi îi cere să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziţie.
PNL a luat act de declaraţiile lui Sorin Grindeanu făcute în cadrul interviului de la G4media, declaraţii care contribuie la crearea senzaţiei de instabilitate şi afectează credibilitatea României. Suntem în momentul în care ne dorim să realizăm un buget onest, fără privilegii şi care să ofere şansa unei relansări economice. Trebuie să menţinem disciplina fiscală şi să nu anulăm sacrificiul făcut de români pentru obţinerea reducerii deficitului bugetar. Este un moment extrem de important pentru români şi pentru ţară, pentru că doar un buget realizat într-un mod corect poate garanta relansarea de care avem nevoie”, transmite PNL, într-un comunicat oficial.
Liberalii arată că, în aceeaşi măsură, ”stabilitatea României şi redresarea ţării depind de implementarea onestă a reformelor, de urmărirea cu bună credinţă a obiectivelor asumate în protocolul Coaliţiei şi de o cooperare loială a tuturor actorilor politici implicaţi”.
Nu ne permitem acţiuni duplicitare, sabotaje în cadrul Coaliţiei sau schimbări ale înţelegerilor politice la jumătatea drumului.
Din aceste motive, PNL îi cere preşedintelui Grindeanu să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziţie. PSD trebuie să decidă urgent dacă vrea să contribuie la relansarea României sau îşi doreşte să blocheze acţiunile de reformă”, transmite PNL.
PNL mai declară că ”va lucra la propunerea pentru realizarea bugetului şi aşteaptă de la PSD ca, până la următorul moment al discutării acestuia, să îşi clarifice de urgenţă poziţia”.
PNL doreşte ca această Coaliţie să aibă o bună guvernare, să îşi îndeplinească obiectivele asumate, atât asumate prin Acordul politic, cât şi prin programul pe baza căruia a fost învestit. PNL nu va ceda niciunui şantaj politic. Premierul Ilie Bolojan are susţinerea PNL şi schimbarea acestuia este nenegociabilă. Ne dorim să ducem la termen Acordul Coaliţiei semnat anul trecut, în litera şi în spiritul lui”, subliniază PNL.
PNL mai anunţă că, ”în cazul în care PSD doreşte schimbarea acestui Acord, trebuie să se gândească că PNL îşi rezervă dreptul să acţioneze în consecinţă, plecând de la principiu ”un acord nerespectat înseamnă o pierdere de încredere între parteneri şi dispariţia oricărei garanţii că un nou acord va fi respectat”.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri seară, că va extinde consultarea internă cu privire la rămânerea la guvernare.



