Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat trei cetățeni turci care nu își justificau prezența pe teritoriul României și nu dețineau documente valabile pentru a călători în spațiul Schengen.
Incidentul a avut loc la data de 8 februarie 2026, când polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflați într-o misiune specifică în zona de competență, au observat trei persoane a căror prezență pe teritoriul României ridica suspiciuni.
Oamenii legii au intervenit imediat pentru interceptarea acestora, iar în urma controlului au fost identificate trei permise de ședere prezentate de persoanele în cauză. Verificările amănunțite au scos la iveală neconcordanțe între elementele de formă și de fond ale documentelor, stabilindu-se că acestea nu sunt autentice.
Totodată, cei trei cetățeni au declarat că intenționau să ajungă în state din vestul Europei. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, fals și uz de fals, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.



