Nu am nicio emoție că, peste noapte, pe Ilie Bolojan l-ar fi cuprins grija pentru români atunci când anunță, cu aer de salvator, finalul austerității. L-aș fi creditat cu o urmă de bună-credință dacă, în toate lunile în care România a fost împinsă metodic spre colaps, aș fi văzut măcar cea mai mică tresărire de empatie. N-a existat nimic. Doar autosuficiență, rigiditate, dispreț față de realitatea socială, plus o obsesie contabilă care a ignorat deliberat efectele devastatoare asupra populației. Românii sunt astăzi la limita suportabilității. Inflația a depășit orice prag, puterea de cumpărare s-a prăbușit, costul vieții a explodat, iar consumul – principalul motor al economiei românești – este în cădere liberă. În fața acestei realități, premierul a ales să persevereze într-o austeritate oarbă, ruptă de contextul economic și social, cu o încăpățânare care frizează iresponsabilitatea. Schimbarea aceasta de discurs nu vine din convingere. Sau din vreo revelație a premierului. Vine din frică.

Presiunile uriașe exercitate de Partidul Social Democrat și, mai nou, de Uniunea Democrată Maghiară din România – presiuni care au început să pună sub semnul întrebării chiar supraviețuirea politică a acestui guvern – par să fi reușit, în sfârșit, să-l aducă pe premier cu picioarele pe pământ. Nu compasiunea. Nu responsabilitatea. Ci teama de a-și pierde scaunul, a cărui formă aproape a luat-o. Riscul intrării României în recesiune tehnică este astăzi cât se poate de iminent și de grav. Avem deja cinci luni consecutive de scădere a consumului – cea mai lungă serie de la criza din 2010.

Cauza este limpede: majorarea TVA și a accizelor la carburanți, măsuri inflaționiste asumate cu nonșalanță, care au lovit direct în buzunarul oamenilor și au sugrumat cererea internă. PSD a avertizat încă de la formarea Guvernului că acest drum duce inevitabil la prăbușirea consumului și la recesiune. Avertismentele au fost ignorate cu aroganță. Premierul și partidele de dreapta, PNL și USR, au preferat să continue experimentul austerității dure, fără să țină cont de dezechilibrele majore pe care le generează. Încăpățânarea aceasta ne poate costa scump: recesiune, pierderi de locuri de muncă și o economie blocată. În aceste condiții, implementarea urgentă a programelor PSD nu mai este o opțiune politică, ci o necesitate economică: Programul de stimulare economică, pentru relansarea investițiilor și repornirea economiei naționale; Programul social, pentru protejarea puterii de cumpărare și redresarea consumului; Pachetul de măsuri sociale pentru pensionarii cu venituri mici și copiii vulnerabili, care nu este „pomană electorală”, ci instrument economic direct: fiecare leu acordat acestor categorii se întoarce integral în consum și produce efect de multiplicare în economie.

Cei care repetă lozinca sterilă că „România nu trebuie să crească pe consum” fie nu înțeleg economia europeană, fie o falsifică deliberat. În Uniunea Europeană, media consumului final este de 74% din PIB. România are 81%, fiind mult mai expusă decât alte state la orice șoc de consum. Consumul gospodăriilor reprezintă aproape 62% din PIB, față de 51% media UE. Aceste cifre nu sunt opinii politice, sunt realități statistice. Într-o economie construită pe consum, a lovi în consum înseamnă a împinge țara spre recesiune. Exact asta a făcut premierul Bolojan. Iar dacă astăzi premierul mimează abandonarea austerității, o face nu din responsabilitate, ci pentru că realitatea economică și presiunea politică l-au prins din urmă, a scris Mihai Fifor pe Facebook.com.