Ultimele stiri

Ministrul Sănătății, despre verificările de la Spitalul Județean Constanța: „Raportul Corpului de Control va fi trimis la Parchet”

Sursă foto: Facebook.com/Spitalul Județean Constanța

Ministrul Alexandru Rogobete a anunțat că raportul Corpului de Control de la Spitalul Județean Constanța va fi trimis la Parchet, dacă se vor găsi nereguli penale. Decizia vine după ce managerul spitalului a semnalat că aproximativ 70% dintre medici au scutiri de gărzi, deși nu au probleme medicale reale.

Rogobete spune că fenomenul este cunoscut de ani de zile, dar până acum nu au fost luate măsuri reale.

Problema gărzilor este discutată de mult timp, din păcate fără soluții reale. Nu am o cifră clară la nivel național, dar situația de la Constanța, unde peste 70% din personal are scutire medicală, este una care evident iese din context, a declarat Alexandru Rogobete.

El a mai spus că unele scutiri par să nu reflecte starea reală de sănătate a medicilor. Date preliminare arată că mulți dintre cei scutiți lucrează intens în sistemul privat. Managerul spitalului a confirmat că există medici tineri, activi, care totuși nu fac gărzi.

Pe lângă controlul Corpului de Control, ministrul va solicita și reevaluarea tuturor scutirilor de gardă de către Comisia de Medicină a Muncii. Măsurile vin într-un context dificil, în care lipsa medicilor de gardă afectează direct serviciile de urgență pentru pacienți.

Concluziile preliminare există deja, iar raportul a fost extins. Colegii din Ministerul Sănătății realizează acum și o analiză informatică pe baza documentelor preluate de la Spitalul Județean Constanța. Din datele preliminare, pot spune că toate scutirile de gardă vor fi reevaluate și reexpertizate.

Așa cum am spus la începutul controlului, este inacceptabil ca un medic să invoce probleme medicale pentru a nu face gărzi în spitalul public, dar să poată desfășura activitate medicală în clinica privată. Când o problemă medicală reală justifică scutirea de gărzi, toată lumea o înțelege. Dar utilizarea frauduloasă a scutirilor, pentru a evita gărzi în sistemul public și a lucra în privat, este un comportament pe care nu îl pot accepta, a declarat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Lasati un comentariu