Medicul Cristian Andrei a fost escortat, miercuri, seară de polițiști la Serviciul de Investigații Criminale Sector 1, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale asupra pacientelor și de exercitarea fără drept a profesiei de psiholog.
Pe parcursul zilei, polițiștii au efectuat percheziții în București, Târgoviște și Ilfov, în cadrul unui dosar ce vizează infracțiunile de viol, agresiune sexuală, înșelăciune și practică fără drept a profesiei. În timpul unei percheziții în Dâmbovița, echipa poliției a fost atacată de doi câini agresivi, fără ca cineva să fie rănit.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2004-2025, Andrei ar fi desfășurat activități specifice psihologului fără a deține atestat de liberă practică și fără a fi absolvent al unei facultăți de psihologie acreditate. De asemenea, în perioada 2019-2024, ar fi indus în eroare mai multe paciente, percepând bani pentru ședințe de psihoterapie pe care nu avea dreptul legal să le ofere.
În timpul investigației, poliția a stabilit că Andrei ar fi comis agresiuni sexuale și viol asupra unor paciente, profitând de starea lor de vulnerabilitate emoțională. Acțiunile presupuse includ atingeri forțate, sărutări și constrângere fizică în timpul ședințelor de terapie.
Cristian Andrei a fost depistat și dus la audieri. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.
UPDATE
Cristian Andrei, cunoscutul psiholog, dar care nu avea atestat de liberă practică și este acuzat de agresiune sexuală, a ieșit de la audierile care s-au desfășurat, miercuri, timp de peste opt ore, la sediul Serviciului Investigații Criminale Sector 1.
Avem foarte multe lucruri de discutat, dar nu acum, pentru că nu știu cine și de ce, a spus Cristian Andrei la ieșirea din sediul SIC.
Cristian Andrei va fi cercetat în libertate.



