Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare cod galben de ceață pentru mai multe localități din județele Constanța și Tulcea. Avertizarea este valabilă până la ora 10:00.
În județul Constanța este vizată zona continentală, inclusiv localitățile Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Hârșova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Ostrov, Cogealac, Negru Vodă, Băneasa, Topraisar, Mircea Vodă, Poarta Albă, Rasova, Lipnița, Ciobanu, Crucea, Peștera, Chirnogeni, Albești, Oltina, Adamclisi, Amzacea, Cuza Vodă, Deleni, Dobromir, Ion Corvin, Gârliciu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Tortoman, Cerchezu, Siliștea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu și Dumbrăveni, precum și alte localități din zonă.
În județul Tulcea, codul galben vizează localitățile Murighiol, Mahmudia și Beștepe.
Meteorologii anunță ceață densă, care determină reducerea vizibilității sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri. De asemenea, sunt semnalate ploi slabe, ce pot favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea poleiului.
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că, la ora 07:00, nu erau înregistrate accidente rutiere care să impună restricții de trafic pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale. Totuși, ceața reduce vizibilitatea sub 200 de metri pe mai multe artere rutiere din județele Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov (inclusiv municipiul București), Mehedinți, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea și Vâlcea.
Se circulă în condiții de ceață și pe autostrăzile A0 – Centura București, A1 București–Pitești, A2 București–Constanța, A3 București–Ploiești și A4 Ovidiu–Agigea.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să reducă viteza, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule și să evite manevrele riscante, în condiții de vizibilitate scăzută.



