Ultimele stiri

Frig în sudul Chinei, unde săptămâna trecută erau 20 de grade Celsius. Ninsori rare în Shanghai – VIDEO

Sursă foto: X

Un val de temperaturi scăzute a cuprins sudul Chinei, aducând, marți, ninsori rare în Shanghai, spre încântarea locuitorilor centrului financiar, în timp ce autoritățile au avertizat că vremea geroasă ar putea persista cel puțin trei zile, informează Reuters.

Orașul, situat pe coasta de est a Chinei, nu a mai văzut o ninsoare abundentă din ianuarie 2018. Săptămâna trecută, Shanghai se bucura de temperaturi neobișnuit de ridicate, de până la 20°C, care au determinat înflorirea unor copaci de osmanthus.

Vremea pare destul de ciudată anul acesta”, a spus Yu Xin, o locuitoare de 30 de ani. „În general, fluctuațiile de temperatură au fost semnificative, așa că unii oameni s-ar putea simți puțin inconfortabili.”

Și alte regiuni, inclusiv provinciile Jiangxi și Guizhou, au înregistrat scăderi bruște de temperatură. În Guizhou, se așteaptă scăderi de 10–14°C, conform Zhejiang News.

În total, autoritățile chineze au închis 241 de tronsoane de drumuri principale în 12 provincii, inclusiv Shanxi, Mongolia Interioară și Heilongjiang, din cauza ninsorilor și a drumurilor înghețate, a transmis postul public CCTV.




Lasati un comentariu