Ministerul Educației și Cercetării a publicat modelele de subiecte și baremele de corectare pentru concursul național de Titularizare 2026, destinat profesorilor de gimnaziu și liceu, pentru peste 100 de discipline. Documentele au fost făcute publice prin Centrul Național de Curriculum și Evaluare (CNCE), fără un anunț oficial prealabil din partea ministerului, și pot fi descărcate de candidați din articol.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, proba scrisă a concursului de Titularizare 2026 este programată pentru data de 21 iulie. În prezent, însă, concursul național de angajare în învățământ este blocat din punct de vedere legal. Metodologia de mobilitate pentru anul școlar 2026–2027, care include toate etapele de mobilitate ale personalului didactic, inclusiv concursul național de angajare, poate fi consultată separat.
Ministerul a publicat, de asemenea, modele de subiecte și bareme pentru educatori-puericultori și profesori din învățământul preșcolar, precum și pentru învățământul primar.
Modelele de subiecte pentru Titularizare 2026 pot fi descărcate de AICI.




